AÈ™ putea reface-ndată, combinând armonios,
Tot scheletul unei fiare sau poate a vreunui om,
Pentru că posed È™tiință să pătrund în centrozom.”
„Bine, dacă poÈ›i reface chiar È™i-un schelet de mamut,
N-ai prea evoluat încă, eu pot face È™i mai mult!
Pot să fac È™i eu scheletul, reproducându-l fidel,
Însă eu refac È™i leÈ™ul re-punând carnea pe el.”
„Dacă voi puteÈ›i acestea graÈ›iei È™tiinÈ›ei voastre,
Eu pot merge mai departe plecând de la zoroastre.
Eu, în ceea ce mă priveÈ™te, dacă aÈ™ găsi vreun leÈ™
I-aÈ™ putea reda viaÈ›a. Pot aceasta, fără greÈ™!”
Nu a fost greu să observe că toată știința lor
Părea justă, coerentă, legată interior.
Erau mândri de ei înÈ™iÈ™i, că sunt oameni de È™tiință
Și gândeau machiavelic, că totul e cu putință.
Tot schimbând idei înalte, traversând un câmp frumos
Unul dintre tineri vede, lângă un tufiÈ™, un os.
După ce îl studiază È™i conchid aleatoric,
Au căzut de-acord cu toții că e un os preistoric.
„Bine, iată probă clară, hai acum să arătăm
Că ce È™tim putem È™i face, viață osului să dăm.”
Cei trei oameni se-nvoiră și se puseră pe treabă
Pe cât È™tie fiecare, cum să facă mai în grabă.
Primul refăcu scheletul, dându-i forme-armonioase.
Al doilea refăcu muÈ™chii È™i îi aÈ™ează pe oase.
Au constatat cu stupoare că leșul era un leu.
Cum era fără de viață acesta mirosea greu.
De aceea ei rugară, pe confratele, frumos,
Să de-a viață la cadavru, ca să scape de miros.
Acesta, fără zăbavă, sunând niÈ™te clopoÈ›ei,
A trezit leul din moarte, dar se repezi la ei.
N-a trecut prea multă vreme și-acei trei idioți,
Ce-È™i ziceau că ei È™tiu totul, în trei clipe erau morÈ›i.
Morala:
III.
