În această zi, numele celui ce a avut cea mai îndelungată păstorire între ierarhii care au stat pe scaunul vlădicesc al acestei de Dumnezeu păzite eparhii, care nu demult ÅŸi-a sărbătorit 600 ani de existenţă neîntreruptă pe aceste plaiuri moldave, se dăltuieÅŸte pe crucea ce-i va străjui mormântul, dar, în acelaÅŸi timp, se încrustează ÅŸi în inimile noastre, ale celor ce am avut ÅŸansa de a fi cunoscut pe cel ce a fost unul dintre cei mai paradigmatici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din ultimii cincizeci de ani.

ÎnaltpreasfinÅ£itul Eftimie a fost arhipăstorul, care de la Alexandru „cel Bun”, ctitorul acestui aÅŸezământ, a primit, ca nimeni dintre chiriarhii romaÅŸcani, apelativul de cel Bun. Supranumele i se potriveÅŸte pe deplin, deoarece el izvorăşte din bunătatea ÅŸi blândeÅ£ea care l-au caracterizat în relaÅ£ie cu fiii săi duhovniceÅŸti. Astfel, numele său de monah s-a reflectat în activitatea sa, iar tot ce a împlinit în misiunea sa a fost corelat cu numele său, făcând astfel ca acesta să-i definească lucrarea în via Domnului. Cred că se va vorbi mult de acum înainte despre epoca Arhiepiscopului Eftimie cel Bun, care din cei 100 de ani, câÅ£i i-a dat Dumnezeu, jumătate i-a petrecut în această eparhie, al cărei teritoriu jurisdicÅ£ional canonic s-a schimbat deseori, scaunul însă rămânând permanent în oraÅŸul de la confluenÅ£a Moldovei cu Siretul. Acest ultim fapt i se datorează ÅŸi Arhiepiscopului Eftimie.

PreadistinÅŸi prieteni,

În astfel de împrejurări se obiÅŸnuieÅŸte să se facă o retrospectivă a vieÅ£ii celui plecat dincolo, în Împărăţia luminilor, pentru a cunoaÅŸte mersul terestru, precum ÅŸi diferitele activităţi ale lui. Cum viaÅ£a Arhiepiscopului Eftimie este atât de cunoscută, iniÅ£ial mi s-a părut un lucru uÅŸor să-i creionez personalitatea ÅŸi misiunea. Însă când am început să structurez activităţile pastoral-misionare, administrativ-gospodăreÅŸti È™i cultural-duhovniceÅŸti ale ierarhului nostru, mi-am dat seama că nu este aÅŸa de simplu. Pentru faptul că Dumnezeu i-a dăruit o viaţă îndelungată ÅŸi pentru că el a ÅŸtiut să răscumpere timpul pe care l-a primit în această lume, din mulÅ£imea împlinirilor e greu să pui accentul pe ceva anume, care să-l caracterizeze pe deplin. De aceea, în cele ce urmează, voi încerca să schiÅ£ez un succint portret, născut din amintirile unei misiuni comune ÅŸi fructuoase în acest spaÅ£iu duhovnicesc ÅŸi cultural. Fiecare însă, în funcÅ£ie de natura ÅŸi însemnătatea legăturii pe care a avut-o cu marele ierarh, va putea să adauge ceea ce crede de cuviinţă pentru a-i aureola chipul ÅŸi a-i păstra vie amintirea.

Trebuie mai întâi amintit că dintre ultimii 100 de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, nimeni nu a depăşit venerabila vârstă de 99 de ani, în scaun fiind. În Eparhia Romanului ÅŸi Bacăului, Arhiepiscopul Eftimie a fost ierarhul care a prelungit ÅŸirul neîntrerupt al episcopilor romaÅŸcani de la întemeierea eparhiei până astăzi, ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa înregistrând cea mai lungă arhipăstorire. Åži-a început activitatea misionară ca arhiereu-vicar al episcopului Partenie Ciopron, în anul 1972, apoi, din 1978, a continuat ca episcop titular, iar din 2009 ca arhiepiscop. A avut o păstorire lungă ÅŸi pilduitoare pentru toÅ£i contemporanii săi. De aceea, momentul trecerii sale în odihna lui Dumnezeu constituie un eveniment nu numai al eparhiei pe care a păstorit-o cu demnitate până la această venerabilă vârstă, ci ÅŸi unul al Bisericii Ortodoxe Române, distinsul nostru ierarh fiind un exemplu pentru toÅ£i membrii Sfântului Sinod. AÅŸa că se poate spune că Arhiepiscopul Eftimie nu este numai al nostru, al romaÅŸcanilor ÅŸi băcăuanilor, ci al tuturor, deoarece a ÅŸtiut să fie acelaÅŸi pentru toÅ£i ÅŸi diferit pentru fiecare. Din mesajele primite în aceste câteva zile, de când sufletul său a plecat la ceruri, distingem o multitudine de aprecieri ÅŸi frumoase evocări care împodobesc sufletul blândului ierarh romaÅŸcan, născut cândva la poalele falnicului Ceahlău. Împlinirile sale sub toate aspectele, împreună cu rugăciunile tuturor celor care l-au cunoscut, vor constitui un buchet de flori spirituale pe care le depunem cu respect în braÅ£ele Bunului nostru ierarh, având convingerea că Hristos, Arhiereul Cel veÅŸnic, Se va recunoaÅŸte în tot ce a înfăptuit pozitiv în viaÅ£a sa jertfelnică pentru Biserică.

Într-adevăr, ÎnaltpreasfinÅ£itul Eftimie este ierarhul care a lucrat cu timp ÅŸi fără timp, toată viaÅ£a, în via Domnului. Din 1978 încoace, ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa s-a dovedit a fi urmaÅŸul vrednicilor de pomenire arhipăstori, care au ÅŸezut, de-a lungul veacurilor, pe scaunul acestei eparhii: Teoctist I, Macarie, Sfântul Dosoftei, versificatorul psalmilor, SfinÅ£ii Pahomie de la Gledin, Ioan de la RâÅŸca ÅŸi Secu, Sf. Teodosie de la Brazi, Veniamin Costachi, Melchisedec Åžtefănescu, părintele autocefaliei BOR, Teodosie Atanasiu, Lucian Triteanu, Partenie Ciopron, ca să amintim doar pe câÅ£iva dintre ei.

ViaÅ£a unui ierarh se împleteÅŸte cu cea a eparhiei ÅŸi a neamului din care face parte. Ca atare, istoria ÅŸi geografia spirituală a Eparhiei Romanului ÅŸi Bacăului s-a îngemănat, timp de 50 de ani, cu cea a Arhiepiscopului Eftimie. Se ÅŸtie că un ierarh este urmaÅŸul lui Hristos ÅŸi al apostolilor, care actualizează prin deplinătatea harului, prin activitatea sa, lucrarea lui Hristos Domnul. De aceea el, ierarhul, este părintele iubitor al celor pe care-i păstoreÅŸte în Biserica văzută de pe pământ. Arhiepiscopul Eftimie a fost conÅŸtient de acest fapt. De aceea a căutat, ca după darul propriu, să sporească zestrea moÅŸtenită de la înaintaÅŸi ÅŸi să menÅ£ină echilibrul duhovnicesc al preoÅ£ilor ÅŸi credincioÅŸilor săi. Se poate spune că aproape o jumătate de secol, eparhia aceasta, din străvechea Å¢ară de Jos a Moldovei, poartă amprenta neobositului Eftimie cel Bun. Se duce la Dumnezeu cu conÅŸtiinÅ£a datoriei împlinite. În sufletul său mare palpită suma virtuÅ£ilor, ca roade ale Duhului Sfânt. ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa nu a lăsat această eparhie, în vremuri de grea încercare, pradă haosului ÅŸi destrămării. ÎnÅ£elepciunea ÅŸi tactul pastoral, dragostea pentru valorile culturale ale întregului patrimoniu naÅ£ional-bisericesc, spiritul gospodăresc, patriotismul debordant, ca ÅŸi alte multe virtuÅ£i ce i-au împodobit personalitatea, îl scot în evidenţă pe ierarhul romaÅŸcan ca fiind un întâistătător devotat slujirii ÅŸi înaltei misiuni conferite lui de Biserică.

 Nu ÅŸtiu dacă a avut conÅŸtiinÅ£a că trebuie să se ridice la înălÅ£imea împlinirilor marilor ierarhi, predecesori ai săi, însă a ÅŸtiut, ca nimeni altul, să marcheze timpul său, adăugând cărămida rânduită lui de Providenţă la edificiul spiritual ÅŸi patrimonial al acestei eparhii. A dovedit aceasta mai ales în perioada grea a comunismului. Am putea aminti, ca exemplu, faptul că deÅŸi mănăstirile arhiepiscopiei, până la instalarea sa pe scaunul vlădicesc de la Roman, au fost desfiinÅ£ate abuziv, Arhiepiscopul Eftimie a ÅŸtiut să salveze, cel puÅ£in, patrimoniul unora dintre ele, înfiinÅ£ând muzee, colecÅ£ii de artă bisericească, depozite de carte veche, icoane È™i vase liturgice etc. Amintim, de asemenea, faptul că a fost monah de vocaÅ£ie, înzestrat cu un autentic simÅ£ practic, un continuator al lucrărilor de restaurare, reconstrucÅ£ie, protecÅ£ie sau consolidare a zidurilor străvechi ale înaintaÅŸilor. Atunci când s-a reinstaurat libertatea Bisericii în România, Arhiepiscopul Eftimie a redeschis toate mănăstirile ÅŸi a dat binecuvântare pentru construirea altora. Astfel, lasă în urmă 30 de mănăstiri ÅŸi schituri în care îÅŸi duc viaÅ£a aproape 400 de călugări ÅŸi călugăriÅ£e. Restaurând mănăstirile ÅŸi viaÅ£a monahală în eparhie a arătat, prin acestea, că dincolo de aspectul lor exterior, arhitectonic ÅŸi cultural, în mănăstiri, mult mai importantă este lucrarea interioară, duhovnicească a vieÅ£uitorilor. ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa a avut conÅŸtiinÅ£a că monahismul ortodox poate schimba lumea din interior, nu prin ceea ce face, ci prin ceea ce este.

Dar nu numai viaÅ£a monahală a revigorat-o, ci ÅŸi pe cea pastoral-misionară, conÅŸtient fiind că pastoraÅ£ia ÅŸi misiunea într-o eparhie se fac, mai curând, prin preoÅ£ii de mir. ÎnaltpreasfinÅ£itul Eftimie a avut permanent conÅŸtiinÅ£a întrajutorării ÅŸi conlucrării în Biserică. El a ÅŸtiut să asemene misiunea călugărilor ÅŸi pe cea a preoÅ£ilor mireni cu « două mâini », adică două expresii complementare ale unei singure ÅŸi aceleiaÅŸi slujiri împărăteÅŸti. Fiecare dintre cele « două mâini » se completează ÅŸi se ajută reciproc, fiind indispensabile una celeilalte, Biserica utilizând cele două mâini în acelaÅŸi timp ÅŸi la aceeaÅŸi lucrare. În acest sens, actualmente, întreaga eparhie este un imens ÅŸantier ecleziastic. Din 1990 încoace s-au încheiat lucrările de construcÅ£ie la câteva sute de biserici, altele 126 sunt în construcÅ£ie, iar altele în restaurare. Lasă în urma sa 587 preoÅ£i, care activează în cele 427 parohii, majoritatea fiind hirotoniÅ£i de ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa.

Amintim ÅŸi faptul că ÎnaltpreasfinÅ£ia sa, după anii '90, a dat binecuvântare să se construiască marea catedrală „ÎnălÅ£area Domnului” de la Bacău, lucrare încredinÅ£ată arhiereilor săi vicari, adică celor doi ierarhi cu numele Ioachim pe care i-a avut ca împreună slujitori în via Domnului. De asemenea, în oraÅŸele municipii, ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa a dat binecuvântare să se construiască în fiecare câte o catedrală. Având calitatea nativă de la Dumnezeu, de « cel Bun », acestor zidiri le-a dat ÅŸi viabilitate, în sensul că a căutat ÅŸi a descoperit vocaÅ£ii tinere, care să se angajeze la viaÅ£a Bisericii. MulÅ£i dintre clericii hirotoniÅ£i de ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa au fost rânduiÅ£i ca profesori la Seminarul Teologic ”Sfântul Gheorghe”, alÅ£ii au primit responsabilităţi administrative în cadrul eparhiei, încât Arhiepiscopia Romanului ÅŸi Bacăului s-a adaptat repede la drumul înnoirilor, devenind o instituÅ£ie exponenÅ£ială în ierarhia instituÅ£iilor sociale ÅŸi culturale. Întru toate, ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa a rămas ierarhul tradiÅ£iei ÅŸi al vechilor obiceiuri ale Ortodoxiei româneÅŸti, dar în acelaÅŸi timp s-a dovedit a avea È™i o largă deschidere către provocările noului val contemporan.

Tot în perspectiva înnoirilor ÅŸi a revigorării vieÅ£ii spirituale ÅŸi administrativ-gospodăreÅŸti a Arhiepiscopiei Romanului ÅŸi Bacăului, am fost propus de ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa Sfântului Sinod pentru a fi ales arhiereu al acesteia, ca împreună lucrător. Astfel, în ziua de 1 mai 2000, a doua zi de PaÅŸti, Arhiepiscopul Eftimie a organizat hirotonia mea în treapta de arhiereu-vicar al acestei de Dumnezeu păzite eparhii, lucrare sfântă care s-a împlinit de la Dumnezeu prin mâinile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei ÅŸi Bucovinei ÅŸi ale altor ierarhi ai Sfântului Sinod. Am înÅ£eles atunci dorinÅ£a ÅŸi orientarea Arhiepiscopului Eftimie, aceea că, această eparhie, devenită între timp arhiepiscopie, trebuie să se adapteze iureÅŸului schimbărilor potrivit timpurilor diversificate, secularizate ÅŸi secularizante ale lumii postmoderne, Å£inând în mâinile sale echilibrul, specific de altfel Ortodoxiei, între tradiÅ£ie ÅŸi înnoire. Åži astfel m-am angajat la nobila misiune cu toată fiinÅ£a mea, urmându-i exemplul. De aceea, la acest moment al despărÅ£irii fizice de ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa, doresc să-i mulÅ£umesc ÅŸi să-l asigur că voi continua lucrarea pe care a lăsat-o, păstrându-i vie amintirea.

Preaiubiţi prieteni,

În aceste momente sobre ÅŸi de neÅŸtearsă amintire, când ne despărÅ£im pentru o vreme de părintele nostru duhovnicesc, Arhiepiscopul Eftimie, ce putem să-i spunem mai deosebit?

ÎnaltpreasfinÅ£ia Voastră,

Astăzi, pentru ÎnaltpreasfinÅ£ia Voastră, este zi de PaÅŸte. Este PaÅŸtele personal al ÎnaltpreasfinÅ£iei Voastre! Peste cinci zile trebuia să vă sărbătorim la ziua de naÅŸtere, pentru împlinirea celor 100 de ani de viaţă pe pamânt, dar Dumnezeu a rânduit altă sărbătoare: naÅŸterea ÎnaltpreasfinÈ›iei Voastre în ceruri. Toată această lume adunată în Catedrala ”Cuvioasei Parascheva” ÅŸi în incinta care o împrejmuieÅŸte, a venit să Vă vadă. Cei pe care i-aÅ£i iubit, cei pe care i-aÅ£i ajutat, cei pe care i-aÅ£i condus pe calea către Hristos, cei pe care i-aÅ£i mărturisit, i-aÅ£i binecuvâtat, i-aÅ£i hirotonit, notabilii, prietenii, rudeniile ÅŸi cunoscuÅ£ii. Iată, stau aici lângă catafalc ÅŸi măicuÅ£ele care v-au îngrijit cu dragoste în îndelungaÅ£ii ani de suferinţă etc. Cu toÈ›ii suntem aici. Ne-aÅ£i mobilizat încă o dată, dar nu pentru o lucrare oarecare sau pentru a ne încredinÅ£a o misiune anume, ci pentru a cinsti trupul ÎnaltpreasfinÅ£iei Voastre, ostenit de atâta efort ÅŸi de boală, căci cu sufletul aÅ£i plecat către ceruri pentru a vedea faÅ£a Celui pe Care L-aÅ£i slujit cu credinţă. De data aceasta suntem adunaÅ£i în jurul ÎnaltpreasfinÅ£iei Voastre, nu pentru a face planuri pentru această Arhiepiscopie, cum făceam de atâtea ori, ci pentru a ne ruga pentru ÎnaltpreasfinÈ›ia Voastră, ÅŸi pentru a Vă promite că vom continua cu râvnă ÅŸi abnegaÅ£ie ceea ce aveaÅ£i a împlini pentru această istorică eparhie. VeÅ£i rămâne o paradigmă pentru cei mai mulÅ£i dintre noi.

Iată, cât de minunat a pregătit Dumnezeu plecarea ÎnaltpreasfinÅ£iei Voastre la ceruri, chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Luca al Siciliei, al cărui nume ne aduce aminte de Evanghelistul cu acelaÈ™i nume, cel care împreună cu Cleopa mergea către Emaus È™i în drumul său s-a întâlnit cu Hristos Domnul Cel ce l-a luminat È™i l-a încredinÈ›at de adevărul învierii Sale. De fapt, un Luca aÅ£i fost È™i Înaltpreasfintia Voastră È™i la propriu È™i la figurat. Căci, aÈ™a cum Apostolul È™i Evaghelistul Luca oarecând, după ce a sfârÅŸit călătoria către Emaus, a intrat în casă È™i a gustat din pâinea euharistică pe care o binecuvântase ÎnsuÅŸi Hristos, tot aÅŸa È™i ÎnaltpreasfinÈ›ia Voastră, calea aÈ›i săvârÈ™it, credinÅ£a aÈ›i păzit, iar de acum mergeÈ›i È™i vă împărtășiti în Liturghia cosmică slujită de ÎnsuÈ™i Arhiereul Cel veÅŸnic, cu Care aÈ›i călătorit în această viaţă pe pământ. OdihniÅ£i-Vă în pace ÅŸi priviÅ£i-ne de acolo de unde sunteÅ£i, rugându-Vă pentru noi.

PreaonoraÅ£i prieteni întru Domnul,

Am evocat în câteva cuvinte imaginea emblematică a unui arhiepiscop care a întregit ÅŸirul istoric ÅŸi valoric al unei pleiade de păstori spirituali ai Moldovei. Faptele sale se înscriu în istoria spirituală a acestui neam, iar acest lucru ar trebui să ne facă să înÅ£elegem că pe lângă omagiul pe care-l aducem ÅŸi sentimentele tulburătoare pe care le trăim acum, suntem, în acelaÅŸi timp, martorii unui eveniment istoric. Suntem conÅŸtienÅ£i de faptul că, plecând dintre noi, va lăsa un gol în sufletele noastre, dar nu ÅŸi în amintirea noastră. În măsura în care ne-a copleÅŸit cu bunătatea ÅŸi înÅ£elepciunea sa, vom scrie împreună, prin tot atâtea amintiri ÅŸi fapte pe care le-am trăit alături de dânsul, o carte vie, ÅŸoptită de fiecare în adâncul rugăciunii pentru el, pentru că părinÅ£ii noÅŸtri spirituali nu mor niciodată.

Dumnezeu să-l ierte È™i să-l aÅŸeze între prietenii ÅŸi casnicii Săi din ceruri !

Veşnică lui pomenire !

* Cuvânt rostit la înmormântarea IPS Eftimie Luca, Arhiepiscopul Romanului ÅŸi Bacăului, 6 noiembrie 2014