Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 2020
Iubitului nostru cler, cinului monahalşi tuturor dreptmăritorilor creştini din aceastăde Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,iar de la noi părintească dragoste!
Iubiţii mei, fii și fiice duhovniceşti,
Hristos a...
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...
27/12/2019 »Colindători în Parohia Sfântul Spiridon din Comănești Joi, 26 decembrie 2019, membrii Ansamblului „Cununa Muntelui” din Comănești i-au colindat pe credincioșii prezenți la sfânta... mai multe detalii
26/12/2019 »Proiectul eparhial Școala de iarnă intitulat Atelierul lui Moș Crăciun derulat la parohia Sf. Gheorghe din Moinești
26/12/2019 »Proiectul cultural-catehetic eparhial: „Școala de iarnă – Colindele: sărbătoarea bucuriei satului românesc” în Parohia Balcani-Marginea În Parohia Balcani-Marginea a fost implementat proiectul cultural-catehetic eparhial: „Școala de iarnă – Colindele:... mai multe detalii
26/12/2019 »Bucuria Crăciunului la Parohia Sulța Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, credincioșii s-au bucurat, pe... mai multe detalii
26/12/2019 »Școala de iarnă ,,Mai bine împreună!” în Parohia Cernu În contextul anului omagial al satului românesc, al preoţilor, al învăţătorilor şi al primarilor gospodari, pe 1 Decembrie... mai multe detalii
25/12/2019 »Proiectul eparhial Școala de iarnă ,,Colindele – sărbătoarea bucuriei satului românesc!” în Parohia Rățeni Cu prilejul Anului 2019, anul omagial al satului românesc, al preoţilor, al învăţătorilor şi al primarilor gospodari, în luna... mai multe detalii
23/12/2019 »Proiectul eparhial Școala de iarnă COLINDELE-SĂRBĂTOAREA BUCURIEI SATULUI ROMÂNESC în Parohia Valea Șoșii
23/12/2019 »Colaborare fructuoasă între Școala Liviu Rebreanu și Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Comănești prin proiectul eparhial FĂ RAI DIN CE AI !
19/12/2019 »Raiul Crăciunului trăit la Dărmănești Elevii Liceului Tehnologic Dărmănești coordonați de doamna profesor Cristina Gorbănescu, în colaborare cu Parohia ,,Izvorul... mai multe detalii
19/12/2019 »Proiectul eparhial „Fă Rai din ce ai!” derulat de Parohia „Sfântul Nicolae” Moinești În cadrul proiectului „Fă Rai din ce ai!”, doamnele profesoare Elena Chelaru și Viorela-Corina Parfene, au demarat alături de... mai multe detalii
19/12/2019 »Dăruim bucurie în prag de sarbatoare În colaborare și prin purtarea de grijă a părintelui Ilie Dan Maniu de la Parohia Ortodoxă Ejea De Los Caballeros – Spania, am primit... mai multe detalii
19/12/2019 »Proiectul eparhial „Fă Rai din ce ai!” implementat și în Cercul Pastoral „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Protopopiatul Moinești Elevii Școlii „Ion Creangă” din Bacău, coordonați de pr. Prof. Popa Daniel au colectat daruri pentru familii nevoiașe de pe... mai multe detalii
18/12/2019 »Rugă și milostenie în Parohia Balcani-Marginea Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 8.30, la invitația părintelui Tănasă Iustin de la Parohia Balcani-Marginea, la biserica... mai multe detalii
17/12/2019 »Proiectul eparhial Școala de iarnă ”Colindele-sărbătoarea bucuriei satului românesc!” derulat în Parohia Poduri Sâmbătă, 14 decembrie 2019, s-a desfășurat în Parohia Poduri, Protopopiatul Moinesti , prima etapă a Proiectului... mai multe detalii
17/12/2019 »„FĂ RAI DIN CE AI” LA PODURI În parohiile Poduri şi Bucşeşti 2 din Cercul Pastoral „Stefan cel Mare şi Sfânt”, s-a derulat proiectul... mai multe detalii
16/12/2019 »A patra ediție a proiectului social filantropic și misionar „Prin colind, suferința alinândˮ în Protopopiatul Moinești Luni, 16 decembrie, Corala Theotokos, a preoţilor din Protopopiatul Moinești, împreună cu părintele protoiereu Costel Mareș, au adus... mai multe detalii
15/12/2019 »Proiectul eparhial FĂ RAI DIN CE AI ! derulat de Parohia Sf Gheorghe în parteneriat cu Școala George Enescu din Moinești
13/12/2019 » Proiect social-filantropic în Parohia Văsâiești Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, miercuri, 11 decembrie 2019, în... mai multe detalii