Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
   
 
 
FACEBOOK
 
ŞTIRI & EVENIMENTE
 
Abonare stiri (email)


14/10/2019

Şedinţă tematică a preoţilor din Protopopiatul Moineşti – joi, 17 octombrie 2019

mai multe detalii

05/10/2019

IPS Ioachim a resfințit biserica parohiei Cornetu din protopopiatul Moinești

mai multe detalii

02/10/2019

Seri de priveghere la căpătâiul Teodorei

mai multe detalii

30/09/2019

Cuvânt de compasiune la naşterea în Cer a tinerei Teodora Stamate

mai multe detalii

29/09/2019

Mesaj de condoleanţe la trecerea la cele veşnice a Teodorei Stamate

mai multe detalii

28/09/2019

Slujbă de pomenire pentru părintele Ionuț Rusu, în Parohia Rățeni

mai multe detalii

25/09/2019

Examen de Capacitate preoțească, la Roman

mai multe detalii

20/09/2019

Programul Școală după Școală sub genericul F.A.P.T.- Mai bine împreună! în Parohia Cernu

mai multe detalii

15/09/2019

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a sfințit așezământul social-filantropic al Parohiei Balcani-Marginea

mai multe detalii

09/09/2019

Ierarhul Romanului și Bacăului își serbează astăzi onomastica

mai multe detalii

07/09/2019

Maica Domnului, mister nepătruns și inepuizabil izvor de daruri duhovnicești

mai multe detalii

07/09/2019

Procesiunea „Calea Sfinţilor - Maica Domnului Ocrotitoarea Noastră” în Protopopiatul Moinești

mai multe detalii

06/09/2019

Comunitatea din Dărmănești sub ocrotirea Sfinților Nectarie și Pantelimon

mai multe detalii

05/09/2019

Manifestările cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinesti au continuat și în Cercul Pastoral Valea Muntelui

mai multe detalii

03/09/2019

Școala de vară Bucuria copilăriei în sânul ortodoxiei - ediția a-IV-a la Parohia Poiana II

mai multe detalii

02/09/2019

Manifestările cultural-duhovnicești au continuat la Comănești

mai multe detalii

01/09/2019

Concursul de șah „Tinerii în inima satului” Poduri

mai multe detalii

31/08/2019

Culoare, zambete și bucurie în Parohia Berești-Tazlău, filia Turluianu

mai multe detalii

30/08/2019

Procesiunea Calea sfintilor – Maica Domnului Ocrotitoarea Noastră în Protopopiatul Moinești

mai multe detalii

30/08/2019

Zilele Cultural Duhovnicesti derulate de Protopopiatul Moinești la Comanești

mai multe detalii
 
 
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 ||



» Cartea „Trepte spre Înviere”

Trepte spre desăvârşire

 

Cuvintele ziditoare de suflet, dacă nu sunt imortalizate în cuprinsul unei cărţi, au folosit duhovniceşte doar pe cei ce le-au ascultat, pentru ca apoi să se risipească în negura uitării. Presupun că astfel de soartă ar fi avut şi învăţăturile invitaţilor Protopopiatului Moineşti, care au fost rostite în cadrul  conferinţelor duhovniceşti din Postul Mare al anului mântuirii 2011. Coordonatorul serilor duhovniceşti din municipiul petroliştilor, Părintele Protopop  Pr.  Costel Mareş, a avut frumoasa idee de a aduna într-un volum lucrările susţinute  în  sala de şedinţe a Primăriei Moineşti, pe care l-a intitulat  Trepte spre Înviere - conferinţe duhovniceşti în Postul Mare, apărut cu aprobarea noastră la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului,  Moineşti.

Cartea înmănunchează armonios cele  trei conferinţe, după cum urmează: „Postul, exerciţiu de tinereţe în Hristos”- Pr. conf. dr. Constantin Necula, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu; „Postul, pridvorul întâlnirii noastre cu Dumnezeu”- Pr. lect. Vasile Gavrilă, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Marina” din Bucureşti; iar smereniei mele mi-a revenit cinstea de a vorbi în faţa unui auditoriu  select şi înduhovnicit de la Moineşti, pe tema „Viaţa duhovnicească, între chip şi asemănare”. Conferinţele se constituie  într-un triptic ascetic ce vizează fiinţa umană în integralitatea ei psiho-somatică şi subliniază vocaţia mistică a ei, tot acest efort fiind rezultatul conlucrării teandrice şi al comunicării energiilor îndumnezeitoare. Evaluarea aspectului duhovnicesc al postului în iconomia vieţii spirituale a omului ne face să înţelegem odată în plus valoarea dialogului divino-uman în perspectiva comuniunii veşnice, precum şi calitatea de persoană a fiinţei umane.

Volumul Trepte spre Înviere - conferinţe duhovniceşti în Postul Mare recompune etapele unui dialog duhovnicesc deschis, ce a avut un ecou transfigurator în minţile şi inimile ascultătorilor prezenţi, amplificându-se şi  transformându-se în iubire, milostenie, fapte bune şi dăruire. Ideea de a transpune aceste dialoguri într-o carte pare a fi extraordinar de bună, pentru faptul că ar putea continua lucrarea unor cuvinte ziditoare în inimile cititorilor, de data aceasta. Dezvăluind din experienţa lor, atât vorbitorii, cât şi ascultătorii, prin relatările, confesiunile şi incertitudinile lor îşi diminuează voit personalitatea, pentru a se deschide alterităţii. Este o întâlnire tainică a sufletelor aflate în comuniunea lui Hristos, care sfârşeşte într-un dialog interior, ce are ca unic scop transfigurarea.

Binecuvântăm apariţia acestei lucrări, care deschide seria unor astfel de preocupări în eparhia noastră, şi o recomandăm  tuturor celor care îşi doresc să intre într-un dialog deschis cu Biserica şi cu reprezentanţii ei. Nădăjduim că astfel de  preocupări vor continua să apară, în perspectiva unei revigorări şi menţineri a Duhului Ortodoxiei în rândurile credincioşilor noştri. Avem convingerea că preoţii Protopopiatului Moineşti, împreună cu părintele protopop Costel Mareş, iniţiatorul şi coordonatorul acestui volum, vor continua revigorarea spiritualităţii ortodoxe din bazinul petrolier din jurul  Moineştilor şi vor  aduce an de an o cărămidă în plus la edificiul spiritual al credincioşilor din această zonă.

 

†  Ioachim Băcăuanul        
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

 

 

 

*    *   *

 

PREFAŢĂ

 

Cartea Trepte spre Înviere, izvodită din împreuna-sfătuire cu profesorul Constantin Popa, cuprinde cele trei conferinţe duhovniceşti pe care Protopopiatul Moineşti, în colaborare cu Liceul Spiru Haret şi Primăria Municipiului, le-a organizat în perioada Postului Mare din anul mântuirii 2011.

Parcurgând rândurile aceste cărţi cititorul va descoperi, într-o lume tot mai grăbită şi mai superficială, suflul unei trăiri duhovniceşti autentice dar şi răspunsuri la multe din întrebările care ne frământă astăzi, având ca povăţuitori duhovniceşti pe PS Ioachim Băcăuanul, părintele Constantin Necula şi părintele Vasile Gavrilă.

Vom afla că Postul Mare este un pelerinaj, o călătorie, un urcuş către Dumnezeu, urcuş care nu este deloc comod, ci este drumul crucii şi, în acelaşi timp, al iluminării. Făcând deja primul pas în fericita întristare a Postului Mare, observăm de departe ţinta finală, bucuria pascală. Este o pregustare a Paştelui care face luminoasă tristeţea postului şi care transformă efortul nostru din timpul acestuia într-o „primăvară duhovnicească”.

Postirea autentică se încheie doar prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, de aceea postul, pridvor al întâlnirii noastre cu Dumnezeu, este vreme de bucurie duhovnicească, este exerciţiu de tinereţe în Hristos; a posti înseamnă să  ne apropiem de Hristos Cel veşnic Tânăr. În Mântuitorul toate lucrurile se cer văzute în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este Duhul Frumosului, este Duhul care înfrumuseţează.

Prin acest demers editorial nu ne facem decât o firească datorie, aceea de a mărturisi Adevărul, Care este Hristos, adunând în mănunchi experienţa distinşilor noştri invitaţi, pentru a oferi tinerilor care caută pe Hristos şi credincioşilor care doresc să urmeze pe Hristos, o chemare la Viaţă.

Prin conţinutul ei lucrarea de faţă se adresează tuturor categoriilor de cititori; ea este la fel de valoroasă pentru cel cu formaţie de teolog ca şi pentru ne-teolog. Se adresează tuturor acelora care sunt doritori să cunoască, să înţeleagă şi să trăiască duhul autentic ortodox. Cartea oferă hrană sufletească şi dă consistenţă cunoaşterii, iar cunoaşterea zideşte.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască pace şi bucurie duhovnicească tuturor acelora care vor căuta în paginile acestei cărţi hrană pentru sufletele lor. Doresc din inimă ca cititorii să descopere după lectura ei, bucuria de a fi împreună pelerini plini de speranţă spre dimineaţa veşnică a Învierii.

Precizăm că fondurile obţinute din difuzarea ei vor fi folosite la continuarea lucrărilor de construcţie a viitorului Centru administrativ şi social-filantropic al Protopopiatului Moineşti, cartea fiind în felul acesta o cărămidă la temelia zidirii duhovniceşti a cititorului dar şi a edificiului mai sus-amintit.

Protoiereu
Pr. dr. Costel Mareş


   
©2013 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET.