Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Îndemn pastoral
Având în vedere epidemia mondială provocată de noul coronavirus, Covid-19, această  molimă ucigătoare care, după cum se știe, afectează și țara noastră, crescând îngrijorător de repede numărul de îmbolnăviri, îndemnăm toți preoții, călugării, călugărițele și credincioșii noștri în a spori compasiunea și ajutorarea...

mai multe detalii
FACEBOOK

Îndemn pastoral
Având în vedere epidemia mondială provocată de noul coronavirus, Covid-19, această  molimă ucigătoare care, după cum se știe, afectează și țara noastră, crescând îngrijorător de repede numărul de îmbolnăviri, îndemnăm toți preoții, călugării, călugărițele și credincioșii noștri în a spori compasiunea și ajutorarea...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020



» Cuviosul Antipa de la Calapodesti - luminator al Ortodoxiei Universale, cinstit in Eparhia Romanului si Bacaului


 
Preoţi şi credincioşi din întreaga eparhie a Romanului şi Bacăului au participat vineri, 10 ianuarie, la slujba Dumnezeieştii Liturghii, oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Paracheva” din Roman, cu ocazia serbării Cuviosului Antipa de la Calapodeşti. Credincioşii prezenţi s-au putut închina la racla cu părticele din moaştele sfântului aduse de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul de la schitul Podromu din Sfântul Munte Athos.

 

Freamătul bucuriei sfinte şi duhul sărbătorii binecuvântate s-au reînnoit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Paracheva” din Roman, vineri, 10 ianuarie, în ziua de prăznuire a Cuviosului Antipa de la Calapodeşti. Un impresionant sobor de preoţi, consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial, preoţi protopopi şi diaconi au participat alături de numeroşi credincioşi la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

 

În cadrul slujbei, după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre viaţa Sfântului Antipa şi despre cinstirea lui în Eparhia Romanului şi Bacăului. "Unul dintre cuvioșii neamului nostru care a apărut pe fresca istoriei Bisericii noastre Ortodoxe din veacul al XIX-lea este Sfântul Cuvios Antipa, serbat în calendarul nostru la 10 ianuarie, potrivit Hotărârii Sfântului Sinod din 1992 şi înscris cu numele de Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești - locul unde s-a născut, în părţile Bacăului. A fost un cuvios asemenea Cuvioasei Parascheva, cunoscut în toată Biserica Ortodoxă, care a știut să transfigureze timpul, iar când a auzit cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie rostit în biserica satului natal a pornit pe calea lui Hristos, purtându-și crucea, imitindu-L pe Hristos în tot ceea ce a făcut, a învăţat şi a urmat El în lumea aceasta, pentru ca noi să avem viața veșnică”, a spus Preasfinţia Sa, care a mai adăugat: „a voit Dumnezeu ca acest sfânt să se desăvârșească atât în ortodoxia de tip grecesc, cât și în cea de tip slavon din Rusia. S-a născut în Romania, dar a trecut în planul lui Dumnezeu marcând timpul existenței sale în mai multe Biserici, de aceea Dumnezeu l-a preaslăvit și îl va preaslăvi, întrucât sfintele sale moaște sunt scoase din pământ ca o podoabă, căci pământul nu le-a socotit a fi pământ, deşi cu toţii suntem din pământ”, a mai precizat ierarhul.

 

„Noi, cei care facem parte din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, avem datoria amplificării cultului său, viaţa lui fiind îmbunătăţită cu darul virtuților şi, în același timp, paradigmatică pentru toți cei care caută calea mânturii. A fost un mare trăitor al Evangheliei, aceasta văzându-se prin sfinţenia vieţii, care a fost remarcată de credincioşii în preajma cărora a vieţuit. Începutul vieţii sale sihăstreşti a fost în părţile Moldovei, la Brazi, iar apoi a plecat în Sfântul Munte Athos. În acea perioadă se construia Schitul Prodromu, locul unde s-au reunit întru evlavie şi ascultare mulţi călugări români. Sfântul Antipa s-a angajat la construcţia acelui schit, ajungând din nou în Moldova. De la Mănăstirea Bucium din Iaşi a plecat în părţile Kievului şi ale Moscovei, urmând să ajungă la Mănăstirea Valaam, unde şi-a dat obştescul sfârşit. De altfel, la Bucium - unde cuviosul s-a nevoit o vreme reușind, între altele, să adune bani şi materiale pentru schitul din Muntele Athos, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea când era mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a ridicat un paraclis în cinstea Cuviosului Antipa. În urmă cu câțiva ani, atunci când am fost în Sfântul Munte Athos, părintele Petroniu Tănase ne-a încredinţat o părticică din moaştele Sfântului Antipa, care se află depuse, spre închinarea credincioşilor, în catedrala arhiepiscopală", a subliniat Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul.

Totodată, ierarhul a îndemnat pe slujitorii biericii să intensifice dragostea şi cinstirea acestui sfânt în eparhie. „Am rânduit ca în eparhia noastră să acordăm unor instituţii caritabile, numele sfântului Antipa. Pe lângă paraclisul din incinta Centrului eparhial, ce îl are ca ocrotitor, avem un centru administrativ-gospodăresc la Iteşti, unde se derulează numeroase proiecte social-culturale şi unde sperăm ca, în cursul anilor următori, să ridicăm o mănăstire. De asemenea, mai avem instituţii filantropice, închinate acestui sfânt, iar în ultimul timp, am luat hotărârea ca Centrul de Pelerinaje al Eparhiei noastre să poarte numele Cuviosului Antipa, dat fiind faptul că acesta a fost un pelerin deosebit pentru găsirea de fonduri în vederea construirii schitului Podromu din Muntele Athos, acolo unde, de altfel, a avut o viaţă sfântă, în ascultare, evlavie și asceză”, a mai precizat ierarhul de la Roman. În cadrul slujbei, tânărul teolog Alexandru Mircea Bozieanu a fost hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Roman.

Răspunsurile la strană au fost date de corala elevilor Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.



Sărbătoare la mănăstirea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti

Câteva sute de credincioşi din judeţul Bacău, dar şi din judeţele învecinate, au participat la sărbătoarea hramului mănăstirii din Calapodeşti, care îl are ca ocrotitor pe Cuviosul Antipa. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele arhimandrit Pimen Costea, exarhul mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Bacăului, delegat al Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul. În cadrul slujbei, părintele arhimandrit a ţinut un cuvânt de învăţătură în care i-a îndemnat pe creştinii prezenţi să-l ia ca model de viaţă pe Cuviosul născut în această zonă.

 

„Sfântul Antipa este mijlocitor al nostru, fiu al satului, fratele nostru duhovnicesc. Prin viaţa sa ne-a arătat modul în care fiecare om are accesibitatea de a ajunge la sfinţenie prin calea rugăciunii, a înstrăinării de patimi, prin asceză şi prin iubirea de Dumnezeu”, a explicat părintele Pimen. La sfârşitul slujbei, credincioşii s-au închinat la crucea de călugărie a Sfântului Antipa şi la icoana acestuia din biserica mare a mănăstirii. Totodată, părintele Pahomie Parfene, stareţul mănăstirii Calapodeşti, a împărţit câteva sute de pachete cu alimente pelerinilor.

 

 

 


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.