Arhimandritul Epifanie, ctitorul Mănăstirii Măgura Ocnei, a plecat în veşnicie
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Pe colina Măgurei Ocnei străjuieşte, astăzi, o sfântă mănăstire ridicată cu multă osteneală şi jertfă, de o mână de măicuţe sub coordonarea unui vrednic monah, Arhim. Epifanie Bulancea.
Aşezământul monahal are o istorie lungă ce se pierde în negura vremurilor şi o...
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Creștinii azi își schimbă veșmântul de luminăCă azi Teofania, liturgic, se termină.Dar ea se prelungește în cel plin de credință,Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmăȘi-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.De mâine spală-ți fața...
Noaptea, nu dormea în casă, ci prin gropi sau prin morminte.
Văzând pe Iisus că vine şi voieşte să-l atingă
Diavolul crunt îl doboară, iar prin gura lui Îi strigă :
Recunosc că eşti Mesia şi ştiam că vei veni !
Mai lasă-mă să-mi fac treaba, Te rog, nu mă chinui!
Auzind Hristos acestea Îl întreabă: Tu ai nume?
Da, răspunsu-i-a satana, sec şi sumbru : legiune!
Acest cuvânt ne arată că în trupul omenesc
Mii de duhuri necurate vin şi se pripăşesc.
Legiunea fără nume, e crunta realitate;
Este demonul ce rupe omul de comunitate!
Dacă diavolul ajunge în om să se cuibărească
Are scopul să dezbine, să bată, să nimicească:
Unii sunt legaţi cu lanţuri, alţi sunt puşi în obezi
Alţi s-aruncă în apă sau s-afundă prin zăpezi;
Alţii sunt duşi în pustie, sau prin locuri neumblate
Nu-i sloboade necuratul până nu îi duc la moarte.
Când Hristos se întrupează, diavolul se îngrozeşte
El ştiind că prin aceasta, lucrarea lui se sfârşeşte.
De aceea în Gadara Îl roagă, cu duh viclean,
Să nu se distrugă încă stapânia lui satan:
Recunosc că eşti Mesia, Fiul Celui preaînalt
Ştiu c-ai acceptat kenoza să scoţi lumea din păcat,
De ne izgoneşti acuma, în adânc să nu ne-ntorci
Îngăduie să ne-ascundem, nu în oameni, ci în porci.
Si cum oameni din Gadara scoase turma la păscut
Iisus Mântuitorul pofta le-a satisfăcut.
Când duhurile necurate în porci grabnic au intrat
Toate bietele-animale în mare s-au aruncat.
Pastorii ce păzeau pocii s-au năpustit în cetate,
Povestind cu amănuntul toate cele întâmplate.
Înfricoşaţi gadarenii au ieşit ca să oprească
Pe Cel care-n fapt venise pentru ca să-i mântuiască.
Nici nu au luat în seamă pe omul cel îndrăcit,
Acum, îmbrăcat cu haine , sănătos şi liniştit.
Dar când omul le vorbeşte în grai clar şi răspicat
Dintr-o dată cetăţenii iarăşi s-au înspăimântat .
Timoraţi şi plini de frică, gadarenii păgubiţi
Au rugat Galelianul, să plece cu paşi grăbiţi
Fără să intre-n cetate. Iar Iisus i-a ascultat.
Şi-a reunit ucenicii, şi spre ţărm ei au plecat.
A urcat iarăşi în luntre, probabil a lui Andrei
S-au întors în Galileia, acasă, între ai Săi.
Însă omul din Gadara ce fusese posedat
Voia cu tot dinadinsul să-L urmeze, neapărat.
Dar Iisus nu îi permite şi-i zice cu glas domol
Rămâi ca să porţi povara celui dintâi apostol.
Spune la toată suflarea din întregul tău ţinut
Că Dumnezeu îi iubeşte şi cât bine ţi-a făcut.
Chiar de ei n-au luat seamă la cuvântul creator
Punând mai presus de toate doar valoarea porcilor
Dumnezeu prin pocăinţă îi iartă şi-i preţuieşte
Ca pe fraţii săi de suflet şi pe toţi îi mântuişte.
Cel rămas ca şi apostol, următor al lui Hristos
Luând har , a prins curajul, şi-n cetate s-a întors,
Semănând întru credinţă Logosul printre păgâni
Iar Gadara a dat roadă, zămislind primii creştini!
*Meditaţie lirică la pericopa evanghelică din Duminica a 23-a după Rusalii, de Arhiepiscopul Ioachim Giosanu
Comentariu la ,,Demonism și secularism”
Meditaţia lirică referitoare la Evanghelia vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor pornește de la două noţiuni foarte interesante : demonism și secularism .
Omul devine uneori atât de indiferent încât până și diavolul se miră de dezinteresul lui total asupra lucrurilor spirituale. Omul devine tot mai ancorat în material , iar duhurile necurate spre deosebire de îngerii buni, prosperă în privinţa misiunii lor de pe urma indiferentismului generalizat al omului Biserica este cea care se luptă și se va lupta cu puterea răului până la sfârșitul veacurilor. Astfel că, din poemul ,,Demonism și secularism”, putem deduce modalitatea prin care diavolul lucrează în omul împătimit și felul în care se raportează la Dumnezeu, concluzionând cu efectul întâlnirii lui cu Hristos și eficacitatea transformării eliberatoare a posedatului în urma prezenţei divine.
Primul vers : ,,Plecând Domnul peste ape, lăsând pe galileeni” sugerează că întreaga activitate a Mântuitorului era o continuă minune. Întreaga lui viaţă pământească era ca un mers pe apă , era o minune fără sfârșit ! Simpla lui prezenţă era o minune, cu atât mai mult deplasările pe care le făcea inclusiv în ţinuturile păgâne din afara Ţării Sfinte, ,,ajungând pe ţărmul mării din ţinutul Gherghesenilor”. ,,Abia atingând uscatul , întâlnește pe un om”. Acest ,,uscat” pe care Hristos ,,îl atinge” nu se referă doar la ţărmul pământesc al ţinutului, ci și la uscăciunea spirituală a zonei păgâne în care se afla ! Deci Hristos ,,abia atingând uscatul” întâlnește o persoană ! N-are nevoie să străbată uscatul , ci numai cât ,,îl atinge” , întâlnește un om , adică un chip al Său. Chipul acesta al Său pe care-l întâlnește nu era desfigurat, ci era doar întunecat, însă ,,diavolu-i desfigurase mai tot ce era trupesc”. Sufletul omului însă era intact și doar puţin întunecat pentru că Satana ,,în suflet nu intrase”. El nu poate distruge ceea ce nu-i aparține. Izvorul vieții fară sfârșit a sufletului este Dumnezeu.
Acest ,,biet om de multă vreme nu purta îmbrăcăminte”. Omul fusese dezbrăcat de propria-i libertate chiar de diavolul care-l ispitise în rai. Omul era golit de libertate, golit de judecată și golit de conștiinţă. Aceasta este semnificaţia cuvintelor ,,bietul om de multă vreme”
Adică sărmanul om nu mai putea să îmbrace haina luminii din cauză nopţii în care zăcea și pe care singur a ales-o. Omul s-a dorit nocturn, iar când a simţit lipsa luminii , nu mai putea străbate drumul. Se împiedica tot mai mult printre ,,gropi și prin morminte”. Până la venirea lui Hristos, calea omului era presărată cu gropi și morminte. După venirea Lui, calea e presărată de cruci mântuitoare. În Vechiul Testament, mormintele nu aveau cruci, fiind parcă predestinate veșniciei. După venirea lui Hristos, mormintele au toate cruci , pentru că la un moment dat ( la Parusie) vor rămâne goale,dar ca semne ale identiăţii celor care s-au odihnit la umbra lor.. ,,Văzând demonul pe Iisus că vine și voiește să-l atingă”, ,,diavolul crunt îl doboară” pe bietul om și ,,prin gura lui îi strigă”. Deci Iisus venea spre om și dorea să îl atingă. Dorea să atingă pe cel care era purtătorul netrebniciei diavolului, adică pe om. Diavolul îl recunoaște pe Hristos și îi cere să nu îl chinuiască . Izgonirea lui din om era pentru diavol un chin. ,,Mai lasă-mă să-mi fac treaba”, spune el . Treaba lui era aceea de a urâ chipul natural al omului ! Neputând să se lupte cu Dumnezeu și nemulţumit de condiţia în care ajunsese, diavolul se ocupa cu denaturarea oglindirii chipului lui Dumnezeu, adică a chipului omului. Asta era treaba lui! Deși îl recunoaște pe Hristos (,,Recunosc că ești Mesia”), diavolul nu-și poate schimba gândirea fixată în rău. Cu cât crede mai mult, cu atât se străduiește să determine pe cineva să nu creadă. ,,Auzind Hristos acestea îl întreabă” dacă are nume , iar Satana îi răspune ,,sec și sumbru” că îl chiamă ,,legiune”, adică erau mai mulţi. Deși probabil că diavolii răspunsese într-un cor de mii de exemplare, răspunsul tot ,,sec și sumbru” era. Răspunsul ,,legiunii” era ,,sec și sumbru” , adică întunecat , mâhnit , înspăimântat și gol , lipsit de esenţă , lipsit de fiinţă, lipsit de substanţă , așa cum este de fapt răul în raport cu Binele suprem ! Era un răspuns din partea unei legiuni de demoni lași , care luptau cu miile contra unui singur și ,,biet om” ! În versuri se spune clar că ,,în trupul omenesc , mii de duhuri necurate vin și se pripășesc”. ,,Se pripășesc” pentru a face răul , pentru a corupe tot ceea ce ei dispreţuiesc , adică omul și cosmosul întreg. ,,Leginea aceasta fără nume” se hrănește din pângărirea și urâţirea frumuseții creaturii. Diavolii fac răul din însingurare și chiar din plictiseală !
îndrăciţii ,,legaţi cu lanţuri” , ,,puși în obezi”, ,,aruncaţi în apă”, ,,duși în pustie , sau prin locuri neumblate” , sunt de fapt oameni aproape desfiguraţi, care nu mai sunt ei înșiși și care nu mai au bun simţ și judecată. Demonii urăsc oamenii pentru că sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu . Dar chiar de-ar fi omul în lanţuri , în apă , în obezi, în pustie, în zăpadă îngheţat , chipul lui Dumnezeu este același și rămâne neschimbat.
,,Când Hristos se întrupează , diavolul se îngrozește”, realizând cu inteligenţa îngerească superioară oamenilor, pe care o au , că stăpânirea lui satan poate lua sfârșit. Și totuși legiunea fără nume, îi cere lui Hristos ,,să n-o întoarcă în adânc”. (,,De ne izgonești acuma, în adânc să nu ne-ntorci”). E foarte interesantă dorinţa legiunii , a diavolilor ! Parcă L-ar fi implorat pe Hritos să nu-i distrugă pentru a le lăsa și lor șansa de îndreptare ! Dar oricum , ei nu mai puteau fructifica această șansă. Sunt irecuperabil din cauza propriei lor voinţe fixate în rău. Ei nu pot decât să mimeze o îndreptare, dar nu se mai pot pocăi ! Își doreau nu să plece definitiv , ci ,,să se ascundă” ! ( ,, îngăduie să ne-ascundem, nu în oameni ,ci în porci”). Adică se se camufleze puţin , să creeze impresia că au dispărut, după care să-și reia misiunea perfidă și seacă ! Iisus le satisface pofta ! Pofta diavolului de a se ascunde ! Celui lipsit de nume, nu-i poate prii decât condiţia ascunsului , a obscurantismului și a sumbrului. Își dorește singur în faţa lui Dumnezeu , să zacă dacă se poate într-o ,,biată legiune împersonală” , într-o turmă de porci ! Și culmea ! Nici peste ea n-a mai avut stăpânire. S-au aruncat porcii cu diavolii în mare și nu diavolii cu porcii . Diavoli, după ce se-ngrozesc de întruparea lui Dumnezeu și de întâlnirea cu El în această postură chenotică, ei își cerșesc până și retragerea din faţă Lui, își cerșesc până și ascunderea (,,îngăduie să ne ascundem”… , se spune în poem). De frică diavolul , în faţa lui Hristos, nu-ndrăznește nici măcar să plece nepoftit, darămite să apără sau să stăruiască în lucrarea sa ! În faţa Stăpânului Suprem al Binelui , în faţa Iubirii supreme, diavolul ,,încremenește în proiect”! Încremenirea proiectului diavolului e mai gravă decât dispariţia lui temporară ! Întruparea lui Hristos este ,,încremenirea diavolului în proiect” ! El nu mai are putere ! Prin Înviere, prin Botez și Euharistie, proiectul diavolului este încremenit definitiv ! Proiectul diavolului se identifică cu non-fiinţa lui ! Persoana lui fiind fixată în rău face ca și proiectul ei să rămână încremenit în rău, adică încremenit în neputinţă, încremenit în lipsa de efect asupra omului răscumpărat !
Omul cel îndrăcit , îmbrăcat acum în hainele de nuntă și pregătit pentru a fi înveșmântat în har , le grăiește gadarenilor, concetăţenilor săi păgâni, ,,timoraţi și plini de frică”, în ,,grai clar și răspicat” . Graiul ,,clar și răspicat” era potenţat acum de forţa Logosului care-l vindecase. Graiul ,,sec și sumbru” al legiunii devenise acum ,,clar și răspicat” , aparţinând proprietarului adevărat al trupului – omul , omul netimorat și plin de curaj, în comparaţie cu gadarenii ,,timoraţi și plini de frică” ! Aceștia , ancoraţi în material , marcaţi profund parcă de sentimentul pagubei produse de pierderea celor două legiuni (și de demoni și de porci), i-au cerut ,,Galileianului” să plece . Iar Iisus i-a ascultat și plecând spre ţărmul mării , adică spre marginea pământului conștiinşei lor păgâne, urcă ,,iarăși în luntre” , ,,probabil în luntrea lui Andrei , cel întâi chemat, dacă tot făcuse din demonizat cel dintâi apostol , cu misiunea de a ,,semăna Logosul printre păgâni”. Acesta a prins curaj în urma harului lui Hristos , așa cum au prin toţi apostolii în urma Cincizecimii , formând astfel primii creștini dintre păgâni , demonstrându-le că Dumnezeu nu păgubește , ci iubește și vindecă , că Dumnezeu nu impune nici adevărul, nici iubirea, ci numai le propune !
Hristos nu se supără că este izgonit din ţinutul gherghesenilor, pentru că cuvântul lui germinase, prinsese rădăcini, se dezvoltase armonic și adusese roadă la bunăvreme în omul cel vindecat. L-a l-a lăsat pe acesta să predice apropiaţilor săi cuvântul mântuitor.
Aceasta vrea să zică faptul că Iisus Hristos cel istoric nu este pururea cu noi. Dar dacă urmăm celor ce prin succesiune apăostolică păstrează nealterată învăţătura lui și o promulgă până la sfrșitul veacului, devenim contemporani și consaquini cu Iisus. Chiar dacă viaţa este în permanent schimbare și se secularizează, cuvântul lui Hristos rămâne același , purtând același mesaj mântuitor, iar cei care-l ascultă au acceiași părtășie cu cei ce au trăit în timpul istoric al lui Iisus Hristos.
Asadar: Nu timpul când trăim cuvântul revelat contează, ci cum trăim acest cuvânt și cum îl facem roditor în locul și în oamenii pe care ni i-a dat Dumnezeu să fim contemporani.
Răscumpăraţi vremea că zilele sunt rele !
Nu uitaţi că, potrivnicul vostru diavol caută perament ca un leu pe cine să înghită. !
Nu îl lăsaţi să intre în si să se ascunndă in voi ! Amin
