Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 2020
Iubitului nostru cler, cinului monahalşi tuturor dreptmăritorilor creştini din aceastăde Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,iar de la noi părintească dragoste!
Iubiţii mei, fii și fiice duhovniceşti,
Hristos a...
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...
Miercuri - 12.12.2012, biserica ”Sfântul Spiridon” din Comăneşti s-a dovedit a fi neîncăpătoare, cu ocazia serbătorii hramului acestui locaș de închinăciune.
Autorităţi locale, medici, profesori și sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de 12 preoţi. Evenimentul a constituit un adevărat festin spiritual pentru întreaga Vale a Trotuşului.
"Este singura biserică din protopopiatul nostru care îl are ca ocrotitor pe sfântul Spiridon și datează din anul 1815", a explicat părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Preasfinţia Sa a prezentat viaţa Sfântului Spiridon, un model de milostenie și bunătate pentru fiecare creştin, îndemnându-i pe toți să-l aibă ca exemplu personal.
”A fost o sărbătoare din toate punctele de vedere, cu o slujbă arhierească deosebită, ce ne-a marcat pe fiecare dintre noi. Sunt preot aici de 25 de ani și, de fiecare dată, trăim cu toții, această zi deosebită. M-am bucurat mai ales că noi, cei din Eparhia Romanului și Bacăului, avem un ierarh, a cărui viață se aseamănă celei a Sfântului Spiridon, neobosit și mereu lucrător”, a declarat pr. paroh Alexandru Maxim.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă oferită celor peste 200 de credincioși sosiţi la hramul din Comănești de pe toată Valea Trotuşului.