Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Împreună ridicăm Catedrala Națională!
Mulțumim colaboratorilor, preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului pentru jertfa pe care fiecare a adus-o, după puterea sa, pentru a contribui la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului și aducerea proiectului până în stadiul în care a fost posibilă târnosirea Sfântului Altar. De asemenea, îi binecuvântăm și...

mai multe detalii
FACEBOOK

Teofanie în duh eminescian
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Creștinii azi își schimbă veșmântul de luminăCă azi Teofania, liturgic, se termină.Dar ea se prelungește în cel plin de credință,Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmăȘi-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.De mâine spală-ți fața...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018



» Lanțul slăbiciunilor frânt

Un tânăr care crescuse în frică de Dumnezeu,

Locuia-n aceeași casă, într-un sat, cu tatăl său.

Mama sa demult murise, în ziua nașterii sale,

Tatăl, însă, avu grijă până să se facă mare.

Ajuns la maturitate, când avea treizeci de ani,

Tânărul găsi o fată, fiică a unor țărani.

Evident c-a sa iubire a pendulat înspre fată

Și făcea eforturi, bietul, ca iubirea să-și împartă

Între tatăl ce-l crescuse cu iubire de părinte

Și fata care intrase în sufletul său cuminte.

 

A sosit și ziua-n care tânărul, cu bucurie,

Și-a manifestat dorința s-o ceară-n căsătorie.

N-a refuzat țărăncuța, însă avu o dorință

Și-l rugă să i-o respecte dacă va fi cu putință:

 

„După ce vom face nunta și mă duci la casa ta,

Aș vrea să-ți alungi bătrânul, că nu-l vreau în preajma mea.

Mergi și spune-i, de îndată, să-mi arăți că mă iubești.

Dacă nu, rămâi cu dânsul până ce îmbătrânești.”

 

Auzind aceste vorbe, tânărul s-a întristat

Și-a rămas mai multe zile fără grai și-ndurerat.

În tot felul gândul sumbru inimioara i-o străpunge:

Cum s-accepte el ideea, propriul tatăl să-și alunge!?

 

Stând așa în tulburare, parcă cerul se deschide

Și o lumină suavă sufletul trist i-l cuprinde.

În mintea lui răvășită, un gând bun se zămislește:

„Mergi la tata și îi spune ceea ce fata-și dorește!”

 

Nu ezită nici o clipă și pleacă încrezător

Tatălui său să îi spună ca un fiu risipitor:

„Tată, tu mi-ai dat viață, ai trudit mult pentru mine,

Ai trăit în văduvie, numai să îmi fie bine.

 

M-ai educat creștinește, de toate m-ai învățat,

Niciodată pân-acuma nu m-ai lovit sau certat.

Eu ți-am ascultat cuvântul de părinte iubitor,

Iar de am greșit vreo dată ai fost bun și iertător.

 

Ascultându-te, adesea m-am ferit de fărdelegi,

Însă astăzi îți cer sfatul și te rog să mă-nțelegi:

După cum știi, am o fată și-am cerut-o de soție,

Mi-ai dat binecuvântare să mergem la cununie.

 

Însă are o dorință la care-am gândit prelung.

După sfânta cununie vrea din casa să te-alung.

Nu vrea nicicum să trăiască cu tine-n aceeași casă.

M-a forțat să-ți spun aceasta, de nu, pleacă și mă lasă.

 

De când mi-a-ncredințat gândul tot mereu mă frăsuiesc

Cum să fac una ca asta , tu doar știi cât te iubesc!

Dă-mi un sfat, ca totdeauna, ce să-i spun și cum să fac

Ca să rămân și cu tine și iubita să-mi împac.”

 

„O, feciorul meu preadulce, este simplu, dragul meu.

Totul este providență, nimic fără Dumnezeu!

Să nu te-ntristeze-aceasta, îi zice bătrânul sec,

Facem nunta de poveste, iar a doua zi eu plec.

 

Însă am doar o dorință, dacă vei să mi-o plinești,

Când eu voi pleca din casă, tu, te rog, să mă-nsoțești

Până la un loc anume, nu departe, pe-o colină,

Unde este o răchită ce umbrește o fântână.

 

După ce vom bea din apă, ca dintru apa cea vie

Eu voi pleca mai departe tu te întorci la soție.”

Ascultând aceste vorbe, fiul lesne se-nvoi,

Însă se temea de clipa când actul se va plini.

 

Trist, a mers i-a spus și fetei că tatăl va accepta

Și, imediat după nuntă, fără dubii, va pleca.

Toate fiind pregătite, fac o nuntă ca-n povești

După obiceiul vremii și rânduieli creștinești.

 

Iar dacă au fost plinite după cum fu plănuit,

Era mulțumit bătrânul, văzând fiul fericit.

A doua zi după nuntă, tatăl, fără remușcare,

Așa cum se învoise, era gata de plecare.

 

Roagă pe noră să-și lase soțul ei cu el să vină,

Doar ca să îl însoțească până la acea fântână.

„Bine, zice nora-n grabă, însă vreau să merg și eu.”

„Nu, îi replică bătrânul, și te jur pe Dumnezeu…!

 

Rămâi bună gospodină și fă ceva de mâncare

Că vei avea bucurie, azi e mare sărbătoare!”

Tânăra soție-acceptă și-și privește socrul rece

Rămâne în prag uimită și lasă pe soț să plece.

 

Cei doi pleacă împreună, fără să-și spună nimic,

 Și ajung curând la locul dinainte stabilit.

Fiul își dezbracă haina și de-o creangă o atârnă.

Bătrânul cu-o treucă veche scoate apă din fântână.

 

Beau tăcuți din apa rece, însă fiul îl întreabă,

Pe când tatăl se ridică și voi să plece-n grabă.

De ce tată pân-aicea tu mi-ai zis să te-nsoțesc?

Nu-nțeleg ce se întâmplă, spun-mi să mă dumiresc.”

 

Bătrânul, brusc se oprește, fața i se întristează,

Ochii-i se umplu cu lacrimi, apoi zgomotos oftează;

Își îmbrățișează fiul cu iubire părintească,

Printre lacrimi și suspine începe să povestească:

 

„Fiule, vreau să-ți dezvălui un profund mister al meu,

Tu păstrează-l pentru tine, așa cum l-am păstrat eu.

Ceea ce faci tu acuma, cu stoicism de spartani,

Este fapta mea întoarsă de acum treizeci de ani.

 

Ceea ce faci azi cu mine e ceea ce eu am făcut.

Pân-aici l-am dus pe tata, așa cum el mi-a cerut.

Nu e nou nimic sub soare, totul e repetitiv,

Numai Dumnezeu e stabil, restu-i totul relativ.

 

Iată de ce eu atuncea repede am acceptat

Ca imediat după nuntă să vă las plecând din sat.

Răul care-l faci la altul se întoarce înapoi

Dacă nu în viața asta, sigur în cea de apoi.”

 

Auzind aceste vorbe tânărul, în disperare,

Cade în genunchi îndată și smerit cere iertare:

„Tată, te-am ascultat totdeauna, însă azi tu mă ascultă:

Ne-ntoarcem la casa noastră, indiferent ce se-ntâmplă.”

 

Sărutându-i mana dreaptă s-au întors la casa lor,

Astfel fiu-a frânt în două lanțul slăbiciunilor!

A trăit mulți ani bătrânul. Nora i-a dat opt nepoți.

Hristos și-a odihnit chipul cel nemuritor în toți!

 

Concluzie lirică la pericopa evanghelică din duminica a XXX-a după Rusalii

 

 

Înaltpreasfințitul Ioachim


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.