ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Meditând la umbra Crucii

Azi, în duh de sărbătoare, privesc arborii din lunci,

Iar în mugurii din ramuri disting semnul Sfintei Cruci.

Mintea-mi face anamneza de pomul primordial

Cu-al său fruct care ascunde sensul existenţial.

 

Cine cunoştea atuncea că-n pomul din Paradis

Stă ascunsă Sfânta Cruce c-universu-i necuprins?

AÅŸadar, fii ai credinÅ£ei, mergeÅ£i astăzi în biserici!

VeÅ£i găsi pomul vieÅ£ii adumbrind pe cei cucernici.

 

StaÅ£i puÅ£in în umbra Crucii, în smerită cugetare,

Åži din ea veÅ£i primi fructul ca o veÅŸnică mâncare.

Acest fruct va fi şi leacul spre sănătatea fiinţei,

Iar în suflet toÅ£i simÅ£i-veÅ£i ontologia credinÅ£ei.

 

Metatemporalitatea va miji în suflete

Iară răul ce v-apasă va fugi cu tunete.

Hristos răstignit pe Cruce, cu mâini filantropice,

Va fi izvor de speranţă, în pătimiri hristice.

 

Din iubire pentru tine din cer mâna va cădea,

Iar limanul mântuirii la orizont vei vedea.

Contemporaneitatea pomului din Paradis

Veţi simţi-o autentic, fiindcă Raiul nu-i un vis!

 

 

                 ÎnaltpreasfinÈ›itul Ioachim

Duminica Sfintei Cruci - Pomul VieÈ›ii sădit în mijlocul postului*

            Sfânta Cruce, pentru cei în care se impregnează ca semn al identității lor în Iisus Hristos, semnifică mărturisirea eficienÈ›ei jertfei È™i a roadelor Răscumpărării. Roadele crucii au produs efecte veÈ™nice în cei care È™i le-au împropriat, pe când roadele pomului din rai, au produs efecte limitate È™i aceasta numai datorită iubirii lui Dumnezeu.  

A „privi arborii din lunci” în duhul sărbătorii Sfintei Cruci, înseamnă a privi orizontul inundabil de apa vie a Duhului Sfânt È™i presărat cu semnele plângătoare ale Fiului Omului – Crucile. Lunca vieÈ›ii omului este caracterizată de solurile fertile ale harului sădit în ea începând cu Cincizecimea È™i este mediul vieÈ›uirii celui mântuit, mediu în care paÈ™ii vieÈ›ii omului sunt făcuÈ›i permanent pe solurile aluvionare ale libertății lui, soluri care pot creÈ™te continuu prin depunerile faptelor bune sau rele ale celui menit să lucreze în sudoarea frunÈ›ii. Sălciile plângătoare ale conÈ™tiinÈ›ei sunt cele care inundă lunca vieÈ›ii omului cu lacrimile lor. A „privi arborii din lunci” înseamnă a zări semenele instrumentului material al jertfei, cel care îÈ›i stabilizaeză solul alunecos al întregii vieÈ›i!

„ÈŠn mugurii din ramurile” „arborilor din lunci” „distingem”, fiecare după puterea lui, „semnul Sfintei Cruci”. „Mugurii din ramuri” trimit la renaÈ™tere, la viață, sunt mugurii care pot ajunge fruct sau pot cădea, È™i în care nu văd, ci „disting semnul Sfintei Cruci”, la umbra căreia pot să stau „în smerită cugetare”. Deci „semnul Sfintei Cruci” îl distingem în „muguri”. Mugurii sunt vârfurile vegetative ale plantelor, iar crucile sunt vârfurile identității fiinÈ›ei noastre restaurate.

RaÈ›iunea înnoită prin jertfa Logosului ÈŠntrupat îÈ™i aminteÈ™te mult mai uÈ™or È™i mai intens de Pomul VieÈ›ii, transformat de om în pomul pierderii libertății. („Mintea-mi face anamneză de pomul primordial”). Deci mintea îmi aminteÈ™te permanent de prefigurarea semnului angajării mele în asemănarea cu Hristos, pentru a putea realiza că  „semnul Sfintei Cruci” este „temelia nezdruncinată pe care se căldesc toate celelalte puncte de credință”. (conf. Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze baptismale, Cateheza a XIII-a)

„Sensul existenÈ›ial” ascuns în fructul pomului primordial nu este percepÈ›ia tragică asupra existenÈ›ei sau utopia dobândirii libertății, ci este sensul menirii omului creat de la bun început în comuniune perfectă cu Creatorul său. ,,Sensul existenÈ›ial” este fructificarea cu sens a chipului spre asemănare. Asta ascundea în umbra sa fructul oprit; în umbra sa, adică în evitarea lui după porunca Creatorului. Deci fructul pomului primordial ascundea în umbra lui sensul existenÈ›ial.

„Cine cunoÈ™tea atuncea că-n pomul din Paradis/ Stă ascunsă Sfânta Cruce c-universu-i necuprins?” Nu cunoÈ™tea nimeni, decât Dumnezeu în atotÈ™tiinÈ›a Sa. ProtopărinÈ›ii au fost cei care-au cunoscut primii imediat după cădere, ,,universul necuprins” al Sfintei Cruci. Adam cel vechi È™i-a asumat de bună voie crucea prin cădere. Iar Adam cel nou, tot prin cădere, prin ,,căderea benevolă È™i iubitoare din slava Sa”, È™i-a asumat crucea răstignirii È™i, implicit, pe cea plină de raze a ÈŠnvierii. ÈŠn faÈ›a acesteia din urmă, Adam cel vechi era neputincios. Nu putea învia singur, era sortit morÈ›ii.

„Astăzi în biserici” „găsim pomul vieÈ›ii adumbrind pe cei cucernici”. Deci doar în Biserică găseÈ™ti pomul vieÈ›ii, pentru că a găsi ceva, înseamnă a căuta ceva. Nu găseÈ™ti decât atunci când cauÈ›i, iar Dumnezeu asta vrea de la om: dorinÈ›a de aflare, de cugetare smerită „în umbra crucii”. Cugetarea „în umbra crucii” este cugetarea la Dumnezeu prin conÈ™tientizarea măreÈ›iei iubirii Sale. Altfel cugeÈ›i la ,,universul necuprins”, din „umbra crucii”. „Umbra crucii” te smereÈ™te È™i astfel înalță cugetarea pe măsura smereniei celui care cugetă.

            Singurul fruct care se coace în umbra crucii este jertfa. Prin jertfa lui Hristos noi am primit ,,fructul È™i leacul spre sănătatea fiinÈ›ei”, adică veÈ™nica mâncare. Sfânta Euharistie este veÈ™nica mâncare, pentru că ea se continuă în viaÈ›a cea adevărată prin împărtășirea È™i comuniunea directă cu Cel jertfit.

A simÈ›i „ontologia credinÈ›ei” înseamnă a simÈ›i credinÈ›a ca pe o calitate fiinÈ›ială a vieÈ›ii. Ontologia credinÈ›ei n-o poÈ›i simÈ›i decât „în suflet”. Numai datorită sensibilității sufletului există în om o legătură deosebită între sensibilitatea corporală a celor cinci simÈ›uri È™i sensibilitatea spirituală.

Nu întâmplător în poem se asociază sensul crucii cu ontologia credinÈ›ei. AcelaÈ™i Sf. Chiril al Ierusalimului spune: „PunecredinÈ›a în Cruce ca trofeu contra celor care se împotrivesc spuselor tale! Când vrei să discuÈ›i cu cei necredincioÈ™i despre Crucea lui Hristos, fă-È›i mai întâi cu mâna semnul Crucii lui Hristos È™i tace cel care È›i se împotriveÈ™te! Nu te ruÈ™ina a mărturisi Crucea! ÈŠngerii se laudă când spun „Știm pe cine căutaÈ›i: pe Iisus cel Răstignit!”… Și pe bună dreptate, căci Crucea nu este necinste, ci cunună”. (Cateheza a XIII-a)

SimÈ›irea calității fiinÈ›iale a vieÈ›ii, adică ontologia credinÈ›ei, dă naÈ™tere „metatemporalității”, ivirea în chipul apărut în timp a asemănării Chipului Celui mai presus de timp.

Atunci, răul ce ne-apasă „va fugi cu tunete”. Răul va fugi la auzul tunetului, nu la vederea fulgerului, pentru că va fi alungat de Cuvânt, de verbul creator de bine È™i de frumos. Diavolii nu orbesc la apariÈ›ia fulgerului, pentru că în final vor trebui să vadă ceea ce n-au crezut vreodată. Ei vor fugi cu tunete, vor fugi de tunetul glasului Fiului Omului! Glasul este cel care nu se vede, dar se aude.

,,Mâinile filantropice” ale lui Hristos sunt mânile răstignite. Hristos când te primeÈ™te-n braÈ›ele Sale, te primeÈ™te de fapt pe cruce, pentru ca, împreună cu El, să poÈ›i răzbi în viaÈ›a suferinÈ›ei valorificate. Doar în acest fel putem vedea orizontul „la limanul mânturii”. Iar ,,limanul mântuirii” are È™i el orizontul său; este procesul infinit de asemănare cu Cel veÈ™nic È™i infinit.

„Leacul pentru sănătatea fiinÈ›ei”, de pe urma căruia simÈ›i „ontologia credinÈ›ei” în suflet, se va transforma, prin pătimiri, în „izvor” de speranță (pentru că orice izvor poate izvorî veÈ™nic sau poate seca) È™i astfel ai È™ansa de a fi „contemporan” cu Raiul, care nu-i un vis, ci o realitate care poate fi atinsă!

 

 

*Comentariu teologic-dogmatic la meditaÈ›ia lirică În Duminica Crucii din Duminica a III-a din Post, Duminica Sfintei Cruci