ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului NaÈ™terii Domnului din anul 2018

Privind însemnătatea Anului omagial al unității de credință È™i de neam È™i Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în cuprinsul Patriarhiei Române

 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler

ÅŸi preaiubiÅ£ilor credincioÅŸi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, pace È™i bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul ÅŸi Sfântul Duh,

iar de la noi părinteÅŸti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

IubiÅ£i fraÅ£i ÅŸi surori în Domnul,

În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. În mod firesc, acest an a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unității de credință È™i de neam È™i Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, fapt ce constituie un prilej de cultivare a unității È™i demnității noastre naÈ›ionale È™i de recunostință față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conÈ™tiinÈ›ei de neam, a comuniunii de credință, de limbă, de cuget È™i simÈ›ire românească.

CreÈ™tinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român a purtat în sufletul său în acelaÈ™i timp pecetea tainei Crucii È™i Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce È™i o Înviere, suferință È™i speranță, întristare È™i bucurie. Taina Crucii care se înalță în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al dăinuirii noastre È™i program spiritual al devenirii noastre. De aceea, vulturul de pe Stema României poartă Crucea în plisc, aratând că numai prin credință È™i iubire jertfelnică noi ne-am apărat patria, am dăinuit ca neam È™i am realizat unitatea È™i demnitatea noastră ca stat naÈ›ional. Rodirea luminoasă a Evangheliei lui Hristos în istoria È™i cultura poporului român se vede È™i în darul unității, al libertății È™i demnității naÈ›ionale, dobândit prin credință puternică È™i luptă jertfelnică de-a lungul a multor „secole de suferintă crestineÈ™te îndurate”, după cum este scris pe Arcul de Triumf din BucureÈ™ti.

În anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să subliniem în mod deosebit că  România Mare este È™i o lucrare a Bisericii Ortodoxe Române, care, în toată istoria ei, a apărat unitatea de credință a românilor È™i, implicit, a cultivat conÈ™tiinÈ›a unității de ­neam. „Românii – scria marele istoric Nicolae Iorga – au trăit într-o comunitate religioasă, care a avut drept consecință o comunitate culturală de cel puÈ›in 300 de ani, È™i aceasta a produs în ceea ce priveÈ™te sentimentul general de unitate românească cel mai mare efect”[1]. ­Biserica, prin predică È™i tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele credincioÈ™ilor români conÈ™tiinÈ›a că  au aceeaÈ™i origine, ca neam, aceeaÈ™i limbă neolatină È™i aceeaÈ™i credință creÈ™tină. Cu alte cuvinte, în cazul neamului nostru, conÈ™tiinÈ›a uni­tății de credință s-a împletit întotdeauna cu cea a unității de neam sau, mai exact, unitatea de credin­È›Äƒ a întreÈ›inut, a cultivat È™i consolidat conÈ™tiinÈ›a unității de neam. Unitatea de credință È™i unitatea de neam erau atât de strâns unite, încât credinÈ›a ortodoxă, în limbajul medieval, era numită „ legea românească”[2].

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

 

Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuÈ›ie majoră la promovarea conÈ™tiinÈ›ei unității spirituale a neamului românesc. Ea a cultivat în sufletele credincioÈ™ilor români conÈ™tiinÈ›a trează că ei au aceeaÈ™i obârÈ™ie, ca neam, aceeaÈ™i limbă ÅŸi aceeaÈ™i credință creÈ™tină. Mitropoliile Ţării RomâneÅŸti ÅŸi Moldovei erau în strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei, răspândirea cărÅ£ilor bisericeÅŸti, ajutorarea frăţească în timp de prigoană, corespondenÅ£a între ierarhi, contactele personale între preoÅ£i, călugări ÅŸi credincioÅŸi pelerini, fiind adesea practicate de o parte ÅŸi de alta a munÅ£ilor CarpaÅ£i.

ConÈ™tiinÈ›a unității de neam a fost întărită mai ales prin traducerea ÅŸi tipărirea cărÅ£ilor bisericeÅŸti în limba română pentru „întreaga seminÈ›ie românească”, punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat ÅŸi mai mult conÈ™tiinÈ›a unității de neam a tuturor românilor. Biserica a dăruit cărÈ›i de slujbă ÅŸi de învățătură în limba poporului, înÈ›eleasă de toÈ›i, cărÈ›i care au circulat în toate provinciile româneÈ™ti, afirmând, adesea, în predosloviile acestor cărÈ›i unitatea bisericească ÅŸi naÅ£ională a tuturor românilor.

Mihai Eminescu, cunoscând bine viaÈ›a ÅŸi istoria poporului român, precum ÅŸi rolul Bisericii ÅŸi al credinÈ›ei în dezvoltarea culturii ÅŸi a limbii române ca veÈ™mânt viu al învățăturilor de credință ÅŸi al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii ÅŸi unitatea etnică a poporului”[3]; fiind „păstrătoarea elementului latin (…) care a stabilit ÅŸi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise”[4].

Liturghia săvârÈ™ită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală naÅ£ională, de dezvoltare a identității ÅŸi conÈ™tiinÈ›ei naÈ›ionale ÅŸi a culturii româneÈ™ti. În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae spune: „ForÅ£a principală, prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una ÅŸi a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor, a fost identitatea slujbelor bisericeÅŸti, având ca centru Liturghia. AceeaÈ™i Liturghie, aceleaÈ™i slujbe, săvârÈ™ite în toate satele româneÅŸti – iar în Ardeal numai în satele româneÅŸti –, au păstrat aceste sate într-o unitate spirituală între ele ÅŸi cu românii de peste CarpaÅ£i. Liturghia ÅŸi slujbele răsăritene au rămas trăsătura bisericească de unire între toÅ£i românii, chiar când între românii ardeleni s-a produs o separaÅ£ie din punct de vedere administrativ-bisericesc. Se poate vorbi de o permanentă ÅŸi neîntreruptă unitate religioasă liturgică a poporului ­român. Întreg poporul român a ­rămas înlăuntrul aceleiaÅŸi vieÅ£i ­liturgice răsăritene”[5].

Această limbă liturgică a dobândit statutul de limbă de cultură È™i civilizaÈ›ie creÈ™tină când Sfânta Liturghie ÅŸi Sfânta Scriptură au fost traduse în limba vie a poporului.

AÈ™adar, limba română È™i credinÈ›a creÈ™tină sunt componente fundamentale ale fiinÈ›ei È™i identității poporului român.

Dreptcredincioși creștini,

 

Biserica Ortodoxă Română a iubit È™i a slujit întotdeauna poporul român, a binecuvântat aspiraÈ›iile lui de libertate È™i unitate È™i a participat la momentele semnificative ale istoriei naÈ›ionale, precum Unirea Principatelor din 1859, obÈ›inerea IndependenÈ›ei de stat a României (1877-1878) È™i Marea Unire din 1918. În acest sens, Centenarul Marii Uniri este în acelaÈ™i timp o sărbătoare a unității de neam È™i de credință întărită prin jertfă È™i biruință. În urmă cu un secol s-a înfăptuit, cu preÈ›ul unor mari sacrificii, România Mare, prin unirea cu Regatul României a Basarabiei, hotărâtă de Sfatul Țării la 27 martie/9 aprilie 1918, a Bucovinei, decisă de Congresul General al Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918, È™i a Transilvaniei, hotărâtă de Marea Adunare NaÈ›ională din 18 noiembrie/1 decembrie, convocată la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horea, unde, la 28 februarie 1785, au fost executaÈ›i Horea È™i CloÈ™ca, cunoscuÈ›i luptători pentru drepturile sociale È™i naÈ›ionale ale românilor ardeleni în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Statul constituit în anul 1918, prin unirea Basarabiei, Bucovinei È™i a Transilvaniei cu Regatul României, a primit recunoaÈ™tere internaÈ›ională prin tratatele care au constituit sistemul de la Versailles È™i Trianon (1919-1920). DeÈ™i nedreptățile istoriei au făcut ca unele dintre teritoriile româneÈ™ti unite în 1918 să fie mai târziu desprinse din trupul țării, totuÈ™i fraÈ›ii nu pot fi separaÈ›i de graniÈ›e È™i garduri de sârmă ghimpată, iar sentimentele de dragoste È™i frățietate nu pot fi înăbuÈ™ite. Comemorăm în acest an pe făuritorii Marii Uniri din 1918, îndeosebi pe basarabenii Ion InculeÈ›, Pantelimon Erhan, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan È™i Ioan Pelivan, pe bucovinenii Iancu Flondor, Sextil PuÈ™cariu, Dionisie Bejan È™i Doru Popovici, pe transilvănenii È™i bănățenii Vasile GoldiÈ™, È˜tefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Ion FlueraÈ™ È™i Vasile Lucaciu, pentru a menÈ›iona numai câÈ›iva dintre mai distinÈ™ii înfăptuitori ai Marii Uniri. Totodată, evidenÈ›iem contribuÈ›ia unor ierarhi români, în frunte cu episcopul Miron Cristea al CaransebeÈ™ului, viitorul Patriarh al României, È™i a multor clerici ortodocÈ™i la făurirea Marii Uniri din 1918.

AÈ™adar, realizarea marilor idealuri ale unității ÅŸi demnității naÈ›ionale ale românilor, au fost posibile ÅŸi prin aportul deosebit al Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conÈ™tiinÈ›ei naÈ›ionale ÅŸi de afirmare a dorinÈ›ei de unitate ÅŸi independenţă.

Astăzi, România trebuie să îÈ™i păstreze identitatea ÅŸi să îÅŸi promoveze simbolurile ÅŸi valorile spirituale. DeÈ™i există unele beneficii ale globalizării, mai ales în domeniul informatic ÅŸi în cel economic, totuÅŸi, piaÈ›a globală ÅŸi sistemul informaÈ›ional mondial nu pot suplini pierderea identității spirituale a unui popor. În acest sens, este mereu actuală întrebarea Domnului Iisus Hristos: „Ce îi foloseÈ™te omului să câÈ™tige lumea întreagă, dacă-ÅŸi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36).

Doar o mai bună cunoaÈ™tere a identității ÅŸi a demnității naÅ£ionale ajută un popor să se dezvolte ÅŸi să dăinuie în istorie, intrând în dialog demn ÅŸi creator cu alte popoare. Diminuarea sau slăbirea identității naÈ›ionale, la care conduce impactul unei globalizări agresive, motivată de eficiență ÅŸi succes economic imediat, nu este benefică nici pe plan local, nici la nivel universal. Cultivarea identității naÈ›ionale trebuie sporită prin cultivarea culturii naÈ›ionale, a credinÈ›ei È™i a tradiÈ›iilor în cadrul cooperării internaÈ›ionale, prin susÈ›inerea È™i promovarea simbolurilor È™i proiectelor culturale de afirmare a identității naÈ›ionale. În acest sens, este esenÈ›ial să evidenÈ›iem elementele esenÈ›iale ale identității româneÈ™ti pentru a transmite lumii un mesaj pozitiv despre România ÅŸi despre spiritul sau etosul poporului român, în dialogul său cu celelalte popoare ale lumii.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română, a cărei contribuÈ›ie la împlinirea marilor idealuri naÅ£ionale este, din nefericire, insuficient cunoscută, a lucrat mai întâi pentru realizarea independenÈ›ei ÅŸi unității poporului român, iar apoi a lucrat pentru recunoaÈ™terea drepturilor ÅŸi demnității ei pe plan extern: dobândirea Autocefaliei în anul 1885 ÅŸi dobândirea rangului de Patriarhie în anul 1925. De fapt, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost obÈ›inută numai după proclamarea Regatului României în anul 1881, având ca rege pe Carol I, iar ridicarea ei la rang de Patriarhie în 1925 s-a realizat numai după Marea Unire de la Alba Iulia (1918), în timpul domniei regelui Ferdinand ÅŸi a reginei Maria.

Un simbol al întregirii României, realizată prin voinÈ›a poporului, jertfa ostaÈ™ilor români, È™i mai ales prin lucrarea ProvidenÈ›ei divine, este construirea Catedralei NaÈ›ionale. După încheierea Războiului de Independenţă, poetul Mihai Eminescu ÅŸi scriitorul Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat ÅŸi au susÅ£inut ideea construirii unei catedrale naÅ£ionale, ca semn de mulÅ£umire adusă lui Dumnezeu pentru dobândirea IndependenÅ£ei României, adică un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naÅ£ional[6]. Apoi, cel care a susÈ›inut È™i a promovat intens importanÈ›a construirii unei noi Catedrale în BucureÈ™ti a fost Patriarhul Miron Cristea. Încă din anul 1920, la o ÅŸedinţă festivă a Sfântului Sinod, propunerea Mitropolitului Primat al României ÅŸi chiar denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului au fost adoptate cu entuziasm. Când vorbim de Catedrala Mântuirii Neamului, ne referim la izbăvirea poporului de dominaÈ›ie străină È™i dobândirea libertății de-a trăi în comuniune naÈ›ională exprimată în unirea tuturor provinciilor româneÈ™ti într-un singur Stat naÈ›ional. Aceasta era, în mod constant, gândirea Patriarhului Miron È™i a contemporanilor săi care doreau o catedrală nouă.

Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala NaÈ›ională, cu hramul principal ÎnălÈ›area Domnului È™i Ziua Eroilor, uneÈ™te simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creÅŸtin, jertfelnic ÅŸi darnic, cu recunoÈ™tinÈ›a pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului. Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, È™i ale tuturor sfinÈ›ilor, prin dărnicia clerului È™i credincioÈ™ilor Patriarhiei Române din È›ară È™i străinătate, în ziua de 25 noiembrie 2018, va fi sfinÈ›ită Catedrala NaÈ›ională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar È™i un simbol al spiritualității româneÈ™ti.

Anul 2018, an Centenar dedicat Făuritorilor Marii Uniri de la 1918, este, în mod deosebit, un an al recunoÈ™tinÈ›ei ÅŸi al comuniunii româneÈ™ti È™i deopotrivă un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este ÅŸi ocrotitorul noii Catedrale NaÈ›ionale.

Dreptmăritori creștini,

Postul NaÈ™terii Domnului este, în primul rând, o pregătire, o sfinÅ£ire a gândurilor, a simÅ£irilor, a trupului ÅŸi a sufletului nostru prin pocăinţă, prin Spovedanie ÅŸi Împărtăşanie, prin citirea mai deasă a Sfintei Scripturi ÅŸi a scrierilor sfinÅ£ilor ÅŸi printr-o atenÅ£ie spirituală deosebită ca să devenim „biserică sfinÅ£ită” în sufletele ÅŸi în trupurile noastre.

În această perioadă a postului înÅ£elegem că, pe lângă pregătirea noastră duhovnicească interioară, trebuie să facem ÅŸi milostenie, dăruind altora, ca semn al iubirii noastre frăţeÅŸti, daruri spirituale ÅŸi daruri materiale, după putinţă, iar dacă nu avem niciun dar material, măcar să oferim un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajare unui om sărac, singur ÅŸi deznădăjduit, întristat sau îndoliat. Această milostenie sau această dăruire către alÅ£ii este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl „pentru noi, oamenii, ÅŸi pentru a noastră mântuire“.

Prin urmare, postul se uneÅŸte cu rugăciunea ÅŸi cu împărtăşirea euharistică mai deasă, pentru sfinÅ£irea noastră, dar ÅŸi cu milostenia, ca semn al prezenÅ£ei iubirii milostive a lui Hristos în noi. De fapt, când primeÅŸti un dar material, Å£i se umple mâna, dar când dăruieÅŸti cu bucurie ÅŸi smerenie, Å£i se umple inima de prezenÅ£a lui Dumnezeu Cel milostiv în tine. 

Să ne ajute Hristos-Domnul să înÅ£elegem această perioadă de post nu ca pe o perioadă de opreliÅŸti sau de restricÅ£ii, ci ca timp de sporire în evlavie ÅŸi dărnicie! Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi. Când ne rugăm, ne unim cu Dumnezeu Cel necuprins ÅŸi netrecător, primind în suflet pace ÅŸi bucurie. Însă când folosim pătimaÅŸ lucrurile materiale, ne unim cu realităţi limitate ÅŸi trecătoare, care limitează dorinÅ£a spirituală a sufletului uman după iubire infinită ÅŸi eternă. Deci, postul adevărat este prilej de libertate duhovnicească: libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult prin rugăciune ÅŸi libertatea de a-i iubi pe semenii noÅŸtri mai mult prin fapte bune.

În mâna întinsă a aproapelui trebuie să vedem mereu mâna veÅŸnic întinsă a lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se întâlneÅŸte cu mâna lui Hristos din noi care oferă. De aceea, ÅŸi în anul acesta, vă îndemnăm să organizaÅ£i la parohii, mănăstiri, protopopiate ÅŸi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine ÅŸi medicamente pentru a  fi distribuite tuturor celor aflaÅ£i în suferinţă ÅŸi în lipsuri, familii defavorizate cu mulÅ£i copii, persoane singure fără copii sau rude, astfel încât „prisosinÅ£a voastră să împlinească lipsa acelora” (2 Corinteni 8, 14).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului trecut ÅŸi să vă binecuvinteze pe toÅ£i cu iubirea, mila ÅŸi bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta ÅŸi de această dată, în vremea Postului NaÈ™terii Domnului, multă rugăciune ÅŸi grijă pentru cei bolnavi, precum ÅŸi milostenie faţă de toÅ£i cei neajutoraÅ£i, având încredinÅ£area, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „Slujirea acestui dar nu numai că împlineÅŸte lipsurile sfinÅ£ilor, ci prisoseÅŸte prin multe mulÅ£umiri în faÅ£a lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).  

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste ÅŸi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos ÅŸi dragostea lui Dumnezeu Tatăl ÅŸi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toÅ£i!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!