ŞTIRI ŞI EVENIMENTE
Arhiva :
2012 ||
2013 ||
2014 ||
2015 ||
2016 ||
2017 ||
2018
»
Pregatiri pentru Concertul de Craciun - Moinesti 2012
Şi anul acesta, aşa cum s-au obişnuit deja, moineştenii sunt invitaţi la tradiţionalul Concert de Crăciun organizat de Protoieria Moineşti la iniţiativa Părintelui Protopop Costel Mareş şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul.
Ca şi în ediţia precedentă evenimentul va îmbrăca haina unui concert de binefacere, Protoieria Moineşti dorind să sublinieze caracterul social-filantropic şi de caritate al manifestării.
Elementul de noutate îl reprezintă anul acesta prezenţa maestrului Ştefan Hruşcă; artistul, aşa cum ne-a mărturisit, vine pentru prima dată în municipiul Moineşti şi va susţine acest concert în catedrala Sfântul Nicolae, luni 17 decembrie a.c., începând cu orele 17:30. În deschidere vor cânta grupul vocal THEOTOKOS al Protoieriei Moineşti şi corul FILOMELOS din Oneşti.
În continuare, împreună cu partenerii noştri, se fac toate pregătirile necesare pentru buna desfăşurare a concertului. Au fost oferite până acum peste 100 de invitaţii iar pentru credincioşi sunt tipărite 500 de pliante cu detalii despre concert dar şi despre activităţile Protopopiatului Moineşti. Bannere şi afişe stradale au fost amplasate în diverse locaţii din Moineşti, Comăneşti şi localităţile învecinate, iar un grup de credincioşi pregăteşte toată logistica necesară amplasării scenei, instalaţiei de sunet şi de lumini.
Despre colind, Ştefan Hruscă ne-a vorbit într-un interviu, precizând:
„Colindul este un cantec sfânt, un lucru sfânt! Pentru a colinda trebuie să ai, după părerea mea, o cunoaştere a lumii colindului, a sfinţeniei lui şi a felului de a-l simţi curat şi cum trebuie.
Colindul este primul cântec al românului. Este cântecul cu care s-a născut poporul român. O parte din colindele noastre româneşti au însă o melodie în acord minor, care te îndeamnă spre meditaţie. Au o frumuseţe aparte. A colinda este un gest omenesc, creştinesc, este echivalent cu a împărţi bunătate celui de lângă tine şi multă bucurie...”
În deschidere, Grupul vocal Theotokos al Protopopiatului Moinești, va interpreta:
1.Colindam, Doamne - colind din Ardeal din colecţia George Breazul
2.O, ce veste minunata - vechi cantec de stea din Ardeal
3.Buna dimineata - de Al. Podoleanu si I. D. Chirescu
4.De cand Domnul - colinda culeasa din Ardeal, armonizată de Dumitru. D. Botez - compozitor, dirijor si profesor romaşcan
5.In locasul lui Craciun - Valentin Teodorian
6.Coroana de trandafiri - colind popular Gh. Cucu
7.Sus in casa - colind popular din Ardeal armonizat de Gh. Soima
8.Tu esti lumina - cantec de stea din colectia lui Sabin Dragoi
Colindele au fost pregatite si lucrate sub bagheta prof. dr. Ovidiu Trifan din Roman.
Grupul psaltic Filomelos din Onești va continua colindul cu:
1.Slavă să aibă
2.Sus în vârful ceriului
3.La vârful la nouă meri
4.Maria se preumbla
5.Crăciun tri slugi
Din Moineşti şi nu numai, credincioşii sunt aşteptaţi în număr mare la catedrala Sfântul Nicolae, începând cu orele 17:00, iar pentru cei care nu vor avea loc în interiorul bisericii, Primăria Moineşti a pus la dispoziţie un ecran uriaş ce va fi montat în piaţeta Sfântul Nicoale din faţa catedralei. Protoieria Moineşti va oferi tuturor celor prezenţi ceai cald şi pliante pentru autograf, cu detalii despre concert.
