Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 2020
Iubitului nostru cler, cinului monahalşi tuturor dreptmăritorilor creştini din aceastăde Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,iar de la noi părintească dragoste!
Iubiţii mei, fii și fiice duhovniceşti,
Hristos a...
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...
»Sărbătoare și binecuvântare arhierească în parohia Frumoasa
În Duminica a XVIII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Frumoasa, Protopopiatul Moinești.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a aflat astăzi, 27 septembrie, în mijlocul credincioşilor din parohia Frumoasa, protopopiatul Moinesti. Ierarhul a binecuvântat strădaniile de aproape un deceniu pe care enoriaşii le-au săvârşit pentru înfrumusețarea sfântului lăcaş închinat Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi pentru zidirea aşezământului social-filantropic pus sub ocrotirea sfinților români. În cuvântul rostit, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop a felicitat pe toți ceicare au sprijinit această lucrare, prin care s-au făcut continuatori şi păstrători ai credinței, valorilor spirituale şi tradițiilor înaintaşilor. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ionuț-Gheorghe Purcaru a fost hirotesit iconom stavrofor, iar credincioşii au primit din partea ierarhului distincții de vrednicie.