Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 2020
Iubitului nostru cler, cinului monahalşi tuturor dreptmăritorilor creştini din aceastăde Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,iar de la noi părintească dragoste!
Iubiţii mei, fii și fiice duhovniceşti,
Hristos a...
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...
»Tineri seminarişti ai Liceului „Melchisedec Ştefănescu” au adus colindul la Moineşti
Astăzi, 16 decembrie 2015, un grup de tineri seminarişti, elevi ai Liceului Teologic „Melchisedec Ştefănescu”din Roman, conduşi de părintele Amarinei Ionuţ, director al acestei instituţii, au adus vestea Naşterii Domnului prin cânt de colind la două şcoli generale din municipiul nostru. Elevii şi profesorii Şcolilor ”Ştefan Luchian” şi „George Enescu”, au primit cu dragoste şi mare bucurie pe tinerii seminarişti, ascultând cu emoţie programul de colinde prezentat. Colindătorii au poposit şi la sediul Protopopiatului Moineşti unde ne-au încântat cu o interpretare aleasă de colind românesc. Părintele protopop Costel Mareş le-a mulţumit şi ca o gazdă primitoare a plătit colindul, oferind în dar ca răsplată tradiţionalul colăcel, mere şi nuci.