Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Lunaticul şi Iisus
Când Hristos era pe munte pentru actul teofanic, A ajuns întru mulţime un bătrân c-un fiu lunatic. Obosiţi păreau, sărmanii, după lungul drum parcurs, Dar voiau, cu toată graba, ca să vadă pe Iisus. Un apostol din cei nouă îl întrebă deosebi: „Ce vrei de la El, bătrâne, ce-ai dori ca să-L întrebi?” „Nu vreau nimic pentru...

mai multe detalii
FACEBOOK

Teofanie în duh eminescian
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Creștinii azi își schimbă veșmântul de luminăCă azi Teofania, liturgic, se termină.Dar ea se prelungește în cel plin de credință,Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmăȘi-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.De mâine spală-ți fața...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017



» Zile de binecuvântare pentru credincioșii din Berești-Tazlău, Balcani și Măgirești

”Zilele cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești”, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub directa coordonare a părintelui protopop Costel Mareș, și-au continuat itinerariul în perioada 6 – 10 septembrie 2017, în alte trei cercuri pastorale, respectiv, Cercul Pastoral Sfânta Parascheva Berești-Tazlău, Cercul Pastoral Părintele Nicodim Măndița, Balcani și Pârjol, precum și în Cercul Pastoral Episcop Ioachim Mareș, Măgirești.


În cele trei cercuri pastorale activitățile s-au desfășurat după un program bine stabilit ce au cuprins părți culturale, dar mai ales de înduhovnicire. Mai întâi de toate, mulțimea de credincioși și clerici adunați au primit cu bucurie și evlavie sfintele odoare ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului și icoana Maicii Domnului Pantanassa, aduse de o delegatie a Centrului Eparhial, conduse de marele eclesiarh al catedralei arhiepiscopale din Roman, părintele Andrei Ioniță.


Zilele liturgice au debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei, a Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa și slujba Privegherii, iar a doua zi cu slujba Ceasurilor, Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie săvârșită de soborul preoților, sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș, care a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, evidenţiind rolul bisericii şi al educaţiei religioase în viaţa copiilor.


În cuvântul de învățătură Părintele Protoiereu a arătat importanța rugăciunii către Maica Domnului precum și rolul perseverenței în rugăciune evocând faptul că nașterea Maicii Domnului reprezintă rodul rugăciunilor Sfinților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana.


La finalul fiecărei Sfinte Liturghii, a urmat derularea proiectului arhiepiscopal "Lăsați copiii să vină la Mine", ajuns la cea de-a șasea ediție, în cadrul căruia s-au făcut rugăciuni la început de an școlar, și au fost premiați toţi copiii care au perseverat în învățătură și au obţinut media generală 10 în anul şcolar 2016-2017, părintele protoiereu oferindu-le mai multe daruri materiale, precum şi o medalie şi o diplomă de excelență ce poartă semnătura Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.


Totodată li s-au acordat distincții de vrednicie și domnilor directori de școli de la unitățile de învățământ de unde au provenit copiii premiați, ca apreciere pentru meritele deosebite şi pentru efortul depus în anul precedent.


Părintele protopop a dăruit tuturor copiilor prezenți, cadouri reprezentând rechizite şi dulciuri, ca o încurajare împotriva abandonului școlar. La rândul lor, copiii au dăruit clericilor și credincioșilor prezenți, un frumos moment artistic ce a însumat o serie de cântări și poezii patriotice precum şi prezentarea frumosului port tradiţional românesc.


 

 (Cristian Balaban)


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.