Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 2020
Iubitului nostru cler, cinului monahalşi tuturor dreptmăritorilor creştini din aceastăde Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,iar de la noi părintească dragoste!
Iubiţii mei, fii și fiice duhovniceşti,
Hristos a...
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Ziua Națională a României a fost sărbătorită și la Moinești, sâmbătă 1 decembrie 2012.
Ceremonialul a debutat cu o slujbă de Te Deum, oficiată de părintele protopop pr. dr. Costel Mareș, alături de un sobor de preoţi, în faţa monumentului eroilor din Parcul aflat în vecinătatea Spitalului Municipal. La eveniment au participat oficialităţi locale, judeţene şi centrale, dascăli şi elevi ai scolilor moineștene precum şi numeroşi credincioşi.
Manifestările au continuat cu festivitatea de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor. După oficierea serviciului religios au fost prezentate alocuţiuni şi mesaje care au îndemnat pe români la conştiinţă românească şi responsabilitate creştină.