Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Acte normative de interes pentru Biserica

 


În intervalul 22 decembrie 2012 - 11 ianuarie 2013, activitatea legislativă, desfăşurată la nivel de autorităţi centrale (legislativ, executiv), a dus la adoptarea următoarelor acte normative, care au legătură cu viaţa şi activitatea bisericească.



Secretariatul de Stat pentru Culte trece în subordinea Guvernului

Ordonanţa de Urgenţă nr. 96/ 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, nr. 884, partea I, din 22 decembrie 2012. Articolele 23 şi 24 stabilesc că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică) şi Secretariatul de Stat pentru Culte (instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat) sunt reorganizate ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi trec din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în subordinea Guvernului, sub coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru.



Impozitele şi taxele locale pentru anul 2013

Hotărârea nr. 1309 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul 2013, document publicat în Monitorul Oficial nr. 898, partea I, din 28 decembrie 2012. Actul reglementează nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale, precum şi alte taxe asimilate acestora, şi amenzile care sunt aplicabile începând cu anul 2013. Această hotărâre a înlocuit normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului IX (care se referă la impozitele şi taxele locale) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.



Proiect de lege

Într-o proximă şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor se va reanaliza Proiectul de Lege nr. 368/2007 privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, aparţinând cultelor religioase ortodox şi greco-catolic din România. Proiectul propune reglementarea regimului juridic al patrimoniului imobiliar, aparţinând cultelor ortodox şi greco-catolic, prin respectarea criteriului proporţionalităţii, ţinându-se cont de realităţile concrete şi de situaţia existentă în acest moment în România. (Articol realizat de Daniel Filimon şi publicat în "Ziarul Lumina" din data de 24 ianuarie 2013)

 


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.