Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Când boala vine asupra noastră, să ne ungem trupurile

 
     Sfântul Cezar de Arles este relativ puţin cunoscut în Răsărit. În Apus însă, este considerat drept unul dintre cei mai importanţi predicatori creştini, un real model de misiune evanghelică şi păstor priceput.

Un alt element mai puţin cunoscut despre el constă în referirile efectuate în cadrul omiliilor sale la Taina Maslului şi legătura intrinsecă a acesteia cu Taina Euharistiei. Ne vom concentra asupra acestei teme în particular, în cele ce urmează.

Un episcop plin de râvnă

Având în vedere că Sfântul Cezar de Arles nu a beneficiat până acum de o prezentare a vieţii şi operei sale în general în teologia ortodoxă, profităm de ocazie pentru a oferi câteva detalii în acest sens.

Născut în anul 470 la Chalons, Sfântul Cezar a intrat în mănăstirea de la Lerins (unde a activat şi faimosul Vincenţiu de Lerins) la vârsta de doar 20 de ani. În anul 502 a devenit episcop de Arles, oraş pe care îl va păstori până la moartea sa, survenită în anul 543. Păstorirea sa a cunoscut numeroase momente dificile, deoarece Arles a fost cucerit pe rând de vizigoţi, franci şi ostrogoţi.

Toate cele trei conduceri i-au fost ostile, dar, în mod providenţial, Sfântul Cezar nu a fost izgonit niciodată din scaunul său de episcop. Cu toate că a scris o serie de opere dogmatice, Sfântul Cezar rămâne cunoscut în special ca un predicator faimos, capabil să vorbească pe înţelesul comunităţii creştine relativ lipsite de educaţie din perioada respectivă. Spre deosebire de alţi predicatori faimoşi din Apus, precum Fericitul Augustin sau Maxim de Torino, Cezar de Arles evita folosirea înfloriturilor retorice pentru ca oamenii să poată primi mai uşor mesajul evanghelic. Cercetătorii Moreschinni şi Norelli observă următoarele: "Ca predicator, Cezar se situează, cu siguranţă, la un nivel remarcabil; cercetătorii apreciază vioiciunea şi uşurinţa cu care comunică, atenţia acordată nevoilor materiale şi spirituale ale credincioşilor, cărora le vorbea renunţând la orice ornament literar. [...] Cezar folosea limba populară, de zi cu zi, adaptându-se la capacitatea de înţelegere a ascultătorilor şi evita înfloriturile retorice" ("Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine", vol. II/2, trad. Hanibal Stănciulescu, Editura Polirom, 2004, p. 172). Nu este de mirare, aşadar, că mărturiile sale despre Taina Sfântului Maslu nu apar în cadrul unor opere dogmatice, ci în cursul unor omilii pline de o exprimare directă, clară şi concisă.

Pericolul vrăjitoriei

Într-unul dintre materialele prezentate anterior la această secţiune am citat un fragment din Sfântul Chiril al Alexandriei, în care se sublinia ineficacitatea utilizării metodelor magice pentru recuperarea sănătăţii. Se pare că şi Sfântul Cezar de Arles se confrunta cu aceeaşi problemă în ţinutul pe care îl păstorea. El se vede nevoit să atragă atenţia comunităţii creştine că Biserica dispune de două "metode" de vindecare mai eficiente şi sigure decât orice act de magie, şi anume Taina Euharistiei şi Taina Maslului. Sfântul Cezar afirmă următoarele: "Atunci când o boală vine asupra noastră, trebuie să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului şi să ne ungem trupurile astfel încât ceea ce este scris în Scripturi să se împlinească şi cu noi (în continuare este citat pasajul din Epistola Sfântului Apostol Iacov, n.n.). Vedeţi, fraţilor, că persoana care suferă de o boală trebuie să meargă la Biserică, de unde va primi sănătatea trupească şi iertarea păcatelor?

Aşadar, dacă aici există deja două remedii, de ce se străduiesc oamenii lipsiţi de conştiinţă să îşi atragă nenumărate pedepse asupra lor prin recurgerea la fântâni şi pomi şâsacriâţ şi la descântece diabolice sau la însemnarea unor semne magice pe trupul lor? De ce se duc la cei care practică divinaţia, la ghicitori şi vrăjitori?" (Serm. CCLV, 3 în: PL, XXXIX, 2238). Prin urmare, Sfântul Cezar de Arles consideră că Maslul şi Euharistia sunt cele două remedii pe care Biserica le propune în faţa oricărei boli. Însă dacă urmărim cu atenţie citatul de mai sus, observăm că nu se vorbeşte aici doar de vindecarea fizică, ci şi de iertarea păcatelor.

Este puţin probabil ca Sfântul Cezar să considere că Maslul putea oferi această iertare a păcatelor. Cel mai probabil, el considera boala ca un efect al păcatului. Maslul oferea vindecarea fizică, iar Euharistia, iertarea păcatelor.

Ne putem întreba însă care mai este rolul Tainei Pocăinţei? Până astăzi, ori de câte ori ne împărtăşim, auzim cuvintele "spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci". Taina Pocăinţei ne curăţă de orice păcat mărturisit, însă fiecare dintre noi avem păcate pe care fie le-am uitat, fie din neştiinţă nu le considerăm păcate. Aceste păcate sunt iertate prin primirea Împărtăşaniei. Această idee a fost extrapolată şi asupra Maslului, într-un mod uşor eronat, aşa cum vom demonstra într-un alt material. Aşadar, Sfântul Cezar subliniază legătura intrinsecă existentă între Taina Maslului şi cea a Euharistiei. Considerăm însă că el atribuie vindecarea fizică Maslului şi pe cea sufletească Euharistiei. Aşa cum sublinia şi Sfântul Ioan Hrisostom, este infinit mai dificil să vindeci o rană sufletească decât una fizică.

O mărturie uşor ambiguă

 În cea de-a doua mărturie oferită, Sfântul Cezar de Arles nu mai pare a fi atât de precis în exprimare. El afirmă: "Cât de bine ar fi pentru toţi creştinii să vină la Biserică şi să primească Trupul şi Sângele Domnului şi să se ungă pe ei şi pe membrii familiei lor cu untdelemn sfinţit, având multă credinţă. Ei ar primi atunci, după mărturia Sfântului Apostol Iacov, nu doar sănătatea trupească, ci şi iertarea păcatelor, deoarece Duhul Sfânt Însuşi a promis aceasta prin Apostolul Domnului" (Serm. CCLXXIX, 5 în: PL, XXXIX, 2273). Din nou, Sfântul Cezar subliniază legătura intrinsecă între Taina Euharistiei şi cea a Maslului. Apar însă două întrebări. Prima dintre acestea se referă la creştinii aflaţi sub canon. Am observat într-un material anterior că Papa Inocenţiu I interzicea administrarea Maslului celor aflaţi sub canon. Deşi Sfântul Cezar nu face nici o afirmaţie în acest sens, pare puţin probabil ca un creştin care nu se putea împărtăşi să fi fost admis la slujba Maslului. Imposibilitatea împărtăşirii genera în mod absolut şi interdicţia participării la alte Taine. De asemenea, Sfântul Cezar nu menţionează nimic despre cine sfinţea untdelemnul. Era doar episcopul sau şi preotul? El vorbeşte aici doar despre o ungere pe care creştinii şi-o pot administra singuri. Aşadar, fiecare creştin avea o cantitate de untdelemn sfinţit în propria casă pe care o putea utiliza atunci când era bolnav. Nu ştim dacă Maslul era săvârşit frecvent sau rar, dacă era săvârşit şi la casele celor bolnavi sau doar în biserică. Nu ştim dacă slujba liturgică era suficient de dezvoltată sau nu. Ceea ce ştim însă, şi probabil acesta este cel mai important aspect, este că Maslul era considerat ca Taină, şi încă o Taină importantă, menită să asigure integritatea trupească a celui bolnav. Opiniile moderne ale unor cercetători, cum că Maslul nu poate fi considerat decât cu indulgenţă Taină, sunt cât se poate de eronate şi contrazic practic mărturia patristică atât din Răsărit, cât şi din Apus. Maslul era considerat, alături de Euharistie, drept un "medicament" (să ne aducem aminte de mărturia Sfântului Ignatie Teoforul care numeşte Împărtăşania "medicament al nemuririi"), care putea conduce la vindecarea creştinului aflat în suferinţă.


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.