Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Dintr-o civilizatie a darului Europa a devenit o civilizatie a dreptului

 

Interviu cu Părintele Daniel Benga, prodecanul Facultății de Teologie

 realizat de Andrei Gaitanaru ( www.medievalia.ro ) 

 

Interviul pe care Părintele Daniel Benga ni l-a oferit a fost încadrat tematic de două evenimente. Pe de o parte, o dezbatere amplă și încă neîncheiată de la lansarea ei în 2007. Este vorba despre ceea ce a făcut posibil refuzul de a sublinia în Tratatul de la Lisabona influența monoteismelor abrahamice aspra culturii europene. Pe de altă parte, dezbaterile prilejuite de sosirea la București, în octombrie 2011, a Cardinalului Gianfranco Ravasi, Președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, în contextul lansării la Editura Humanitas a volumului acestuia, „Întrebări privitoare la credință”. De fiecare dată a fost abordată o dublă tematică. În primul rând, relația complicată dintre creștinism, iudaism și islam. Una în care nu au fost evitate excluziunile, nu au fost regretate lănciile rupte și nu au fost economisite cuvintele grele. În al doilea rând, relația dintre credință și necredință, dintre spiritul secularismului și prezența monoteismelor abrahamice în spațiul public.

Întâlnirea cu Părintele Daniel Benga a oferit ocazia precizării unor distincții, a determinării unor definiții și a evidențierii unor nuanțe fără de care orice interogație adresată acestui dublu câmp temtic nu poate avansa precaut. Evident, dialogul nostru nu putut epuiza nici măcar sfera chestiunilor introductive. A pus, însă, indirect în lumină ceea ce Henri de Lubac, într-una dintre meditațiile sale asupra Bisericii trimitea, referindu-se la Papa Gelasius, spunea”: „este important ca puterea spirituală să se țină departe de capcanele lumii și ca, luptând pentru Dumnezeu, să nu se amestece în preocupările lumești, deși la rândul ei puterea civilă trebuie să se fereasca să preaia conducerea treburilor divine”. Rămâne însă de răspuns la întrebarea dacă această armonioasă conviețuire este posibilă sau dacă, nu cumva, avem de-a fac cu o „promisiune idilică”.

AG: Interviul pe care vi-l propuneam pleca de la o dublă întrebare: “este Europa un club al Iudeo-Creștinismului, poziționată restrictiv față de Islam, de pildă, sau este Europa un muzeu al monoteismelor abrahamice?”.

Pr. Daniel Benga: Cred că în ziua de astăzi este foarte greu să mai vorbim despre societăți închise, precum un club de acest fel, cel puțin în ceea ce numim noi lumea occidentală. Societăți închise mai pot rămîne acele tipuri de comunități umane care sunt izolate, care nu au acces la mass-media. Din această perspectivă nu consider că Europa poate fi o societate închisă, ci este foarte deschisă, în sensul că orice credință, orice viziune își are locul aici. Libertatea religioasă este atât de mare, încât avem de-a face cu o “ofertă religioasă” remarcabilă, prezentă în mod vizibil prin instituții în toate țările sau, tot atât de vizibil, prin intermediul internetului. Ca atare, în lumea de azi nu se mai poate vorbi despre închidere sau despre faptul că Europa ar putea rămâne o societate iudeo-creștină capabilă să excludă alte credințe și alte religii. Un fenomen fundamental care vizează Europa de mai mult timp este cel al migrației. Prin deplasarea persoanelor de etnii care au religii diferite Europa a devenit un mozaic religios în care minorități destul de mari coexistă cu majoritatea creștină. Mă refer la țări în care Islamul a pătruns de timpuriu, din perioada medievală. Albania este o țară majoritar islamică. Bosnia este și ea o țară în care Islamul este majoritar. De asemenea, mai sunt țările în care prezența celorlalte religii a fost făcută posibilă de colonialism, precum Olandei, Franța sau Marea Britanie. Nu în ultimul rând, să ne amintim de minoritatea turcă, din Germania, care, în momentul de față, depășește trei milioane de persoane. Toate acestea vorbesc despre un continent în care oferta religioasă este foarte diversă. Cele mai puțin misionare Biserici sunt, în acest moment, confesiunile istorice, care, venind din tradiții foarte vechi, nu se pot schimba atât de repede ca noile confesiuni neo-protestante. În prezent, în Europa de est, prozelitismul venit din partea Baptiștilor, a Penticostalilor sau a Adventiștilor de ziua a 7-a este foarte puternic, având loc reconfigurări semnificative ale modului în care arată această hartă a credințelor.

AG: Aceste inserții contemporane de Islam – prilejuite de migrație – au fost adaptate perfect spațiului cultural european? În 2008, în Marea Britanie cunoștea o polemică inițiată de propunerea de a introduce Sharia* ca parte a legislației existente. Arhiepiscopul anglican de Canterbury, Dr. Rowan Williams, spunea că adoptarea anumitor aspecte ale Shariei pare a fi de neocolit. Pentru un european contemporan, propunerea este lipsită de sens, fiind obișnuit să distingă între spațiul religios și spațiul laic, între două legislații – una religioasă și alta civilă – care se pot susține reciproc, dar care nu interferează, nu se contrazic.

Pr. Daniel Benga: Problema fiecărei credințe este cea a integrării și a adaptării față de societatea în care trăiește, fără a se disocia de poruncile divine care o structurează. Cred că atât Creștinismul, cât și Islamul, au de lămurit această pendulare între cer și pământ. Cât de mult ne adaptăm și cât de mult ne separăm de societatea în care trăim? Impunerea Shariei într-o societate de tipul celei Europene nu poate să își aibă locul, la fel cum nici în statul modern român nu poate fi resuscitată acea “simfonie bizantină”* în care statul ținea cont de canoanele bisericii în momentul în care emitea o nouă lege. În acest moment, problemele sunt puse plecând de la laicismul inaugurat de revoluția franceză, plecâd de la pierderea viziunii transcendente asupra lumii. Existența lui Dumnezeu nu mai este o evidență pentru fiecare dintre noi. Din această perspectivă, cred că religiile trebuie să respecte libertatea celorlalți, în timp ce societatea laică-seculară trebuie să respecte dreptul religiilor de a-și manifesta identitatea ținând cont de norma și măsura legilor care organizează societatea în care trăim.

AG: Când și de ce a pierdut Europa “simfonia bizantină”?

Pr. Daniel Benga: Este foarte greu de spus. Chiar și acest concept a provocat, adesea, tensiuni între Împăratul Imperiului Roman de Răsărit și Patriarh. Probabil că Europa nu a avut-o vreodată, așa cum apare ea în novelele Împăratului Iustinian*, pentru că, în primul rând, ea a fost compusă din două spații culturale mari – cea a Bizanțului și cea a Romei și a imperiului Carolingian de mai apoi. Or, acesta din urmă a dezvoltat o altă structură față de cea Bizantină, care a prilejuit cearta dintre sacerdoțiu și Imperiu. Modul în care a fost pusă problema raportului dintre puterea seculară și puterea religioasă în occident a fost diferit de modul în care a fost pusă această problemă în Orient. Ca atare, este greu de spus că Europa a susținut vreodată acestă simfonie bizantină, chiar dacă ea a funcționat temporar și, întotdeauna, local.

Problema raportului dintre stat și religie, dintre credință și viziunea laică a societății a fost decisă chiar la baza crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Acesta a venit pentru o Împărăție cerească și este condamnat pentru faptul că ar fi vrut o Împărăție pământească. Acest fapt a dat naștere unei probleme teologice extrem de interesante, inițiate de cuvintele Mântuitorului și dezvoltate de Sfântul Apostol Pavel “Ce este al Cezarului să fie al Cezarului, ce este a lui Dumnezeu să fie a lui Dumnezeu”*. Însă nu întotdeauna această distincție a fost compatibilă cu faptul istoric. Este posibil ca, uneori, ceea ce i se cuvine lui Dumnezeu să fie în contradicție cu ceea ce statul dorește. În acel moment se naște persecuția. Sfântul Apostol Pavel cerea neîncetat în toate scrierile lui respectarea legilor laice, ajungând, în același timp, să corecteze acest tip de legislație. Nu în scrierile lui, ci în viața sa. În momentul în care i s-a cerut la Roma, în anul 67 d.Hr., să se lepede de Hristos a răspuns că nu poate face acest lucru. Din acel moment intră în vigoare un alt principiu, consemnat în Faptele Apostolilor, acela de a asculta de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Acest principiu este cel care poate duce o confesiune religioasă în situația de martiriu.

Dar cred că un concept fundamental după care ne-am putea călăuzi este cel de “bine comun”. El este o moștenire a culturii antice. Același este și cazul problemei dreptății pe o distribuim în societățile în care trăim. Atunci când vorbim despre “drepturile omului”, ne referim, în principiu, la o paradigmă creștină. Ele au ca sursă tradiția creștină răsăriteană. Constantin Noica observa că la Sinodul de la Niceea din 325 a fost creat conceptul de persoană așa cum o înțelege Europa azi, găsind în acel moment rădăcini foarte puternice pentru tot ceea ce înseamnă demnitatea umană. Să poarte omul chipul lui Dumnezeu! Nimeni nu recunoaște o asemenea demnitate umană, nici măcar actualele drepturi ale omului. Însă, această demnitate – care constă în libertatea oferită, în capacitatea de a iubi, de a-l respecta pe celălalt – poate fi găsită și în cultura modernă. Avem însă de-a face cu o abordare descreștinată. Îl cinstim pe om pentru om. Ceea ce diferă în Creștinism față de societatea contemporană este sistemul de repere. De la ce reper pornesc atunci când spun că omul este cel mai prețios lucru? Când răspund din perspectiva Creștinismului, asum existența lui Dumnezeu, care a creat această lume și l-a așezat pe om ca făptură centrală a ei. Din perspectiva unei culturi modene necreștine, sistemul de repere este altul. Omul este autonom, iar lumea apare în urma unui Big-bang. Reperele creștine sunt date într-o revelație pe care o acceptăm în credință, în timp ce reperele valorilor umane contemporane sunt date într-o viziune pluralistă și fragmentată.

Andrei Găitănaru: Atunci când ne referim la “dreptate”, “libertate”, “om” folosim definiții diferite ale acestor noțiuni, în funcție de perspectiva din care le abordăm. Avem, de exemplu, definiția antică a omului, preluată parțial de creștinism și transformată de mărturisirea de credință a revelației Hristice. Avem și o definiție modernă, specifică revoluției epistemologice din secolul al XVII-lea. Potrivit acesteia omul este autonom, iar libertatea sa este expresia individualității sale. Aceasta întemeiază proprietatea, zona privată a vieții, puterea de a se situa în lume apelând doar la abilitatea sa interogativă și la propria libertate de a stabili un criteriu moral sau epistemologic. Prin aceasta, însă, omul refuză orice criteriu exterior al obiectivității, fie că ne referim la Dumnezeu, fie că ne referim la “lucrul în sine” sau la alte forme de realități transcendente. Din această perspectivă, Europa pare a se fi îndepărtat de modul antic și, implicit, cel iudeo-creștin de înțelegere a lumii. Folosim același același vocabular, dar înțelegem lucruri diferite. Nu cumva ne confruntăm cu o muzeificare a prezenței celor trei monoteisme abrahamice? Nu riscăm să se întâmple în România ceea ce deja se întâmplă în Franța sau în Anglia cu biserici sau catedrale folosite și în alte scopuri decât cele liturgice – cafenele, concerte, târguri?

Pr. Daniel Benga: Este greu de evaluat ceea ce se va întâmpla. Ceea ce este evident e faptul că această transformare pe care ați amintit-o și pe care eu aș defini-o din perspectiva unei transformări a civilizației darului într-o civilizație a dreptului. Și anume, conform înțelegerii creștine tot ceea ce există este darul lui Dumnezeu. Viața e darul Lui, lumea e darul Lui, totul e darul Lui. În momentul în care El nu mai este cunoscut ca fiind creatorul atunci nimic nu mai este dar. Totul devine drept. Este viața mea, eu am drept asupra ei. Pot să o iau când vreau, pot să o dau cui vreau. Este trupul meu, pot sa fac ce vreau cu el, este dreptul meu. Este sufletul meu – fac ce vreau în libertatea mea, este dreptul meu, cât timp nu afectez dreptul altuia. Or, în creștinism nu este așa. Sfântul Apostol Pavel spune: ”și trupurile și sufletele sunt ale lui Dumnezeu. Trebuie să vă purtați responsabil față de ele pentru că sunt temple ale Duhului Sfânt”. Această abordare nu poate părea ca fiind una strict poetică într-o lume din care nu se mai înțelege nimic.

Andrei Găitănaru: Europa se transformă într-un muzeu al monoteismelor abrahamice. Este acest fenomen aprenta secularismului?

Pr. Daniel Benga: O mare problemă este definirea secularizării. Ce înseamnă secularizarea? Se poate da o definiție imnică. Din perspectiva ei secularizarea înseamnă biserici închise, lumânări stinse, suflete disperate, oameni fără rugăciune, o cultură fără sens ascendent. Într-o definiție mai complicată secularizarea pornește de la distrugerea viziunii transcendente asupra vieții și se reflectă în autonomizarea tuturor sectoarelor vieții. Viața mea privată este o poveste, viața mea publică este alta. Este vorba despre o ruptură. Or, creștinismul vede totul într-o viziune integrală și integratoare. Această perspectivă este desființată în momentul de față. Azi, într-adevăr, Europa este un muzeu al credinței creștine în mod special. Există însă diverse spații. În unele este prezent acest muzeu, în altele tendința de muzeificare este absentă. Nu putem eticheta Europa în general ca fiind un spațiu muzeal. Am fost în urmă cu ceva vreme în catedrala din Koln și am găsit-o plină de oameni. Sunt, în același timp, zone extrem de secularizate, cele în care comunismul a lăsat o civilizație fără Dumnezeu. În Episcopia de Magdeburg, de exemplu, 80% dintre oameni nu au nici o apartenență religioasă. Zona Leipzig, Praga, Cehia ca spațiu extins sunt zone secularizate. Însă, acest fenomen este și o șansă. Dacă avem un spațiu cultural în Europa în care oamenii nu știu de Dumnezeu se poate duce un profet care să strige acolo și să aducă vestea credinței așa cum au făcut-o apostolii.

Andrei Găitănaru: Este acest tip de cultură prezent la noi?

Pr. Daniel Benga: Încă nu. Însă, nu trebuie să fim triumfaliști. Deși duminica sunt pline bisericile în București, un procent foarte mic din populația Bucureștiului merge de fapt la biserică în fiecare duminică. Nu trebuie să ne amăgim că la noi este foarte bine, că bisericile sunt pline și că totul este perfect. Nu este așa. Și noi trebuie să fim mult mai practici în tot ceea ce înseamnă vestirea cuvântului lui Dumnezeu în societatea în care trăim azi. Și trebuie să învățăm din ceea ce s-a greșit într-un dialog cu celelalte culturi, cu celelalte civilizații. Trebuie pe de altă parte să fim conștienți de noile paradigme, o nouă lume. Ar trebui să ne întrebăm cum mai putem să îl vestim pe Dumnezeu într-o lume în care omul este autonom, în care creația nu mai este. Cum să definești Evanghelia într-o societate a bunăstării? Profesorul Guido Vergauwen, rectorul Universitatii din Fribourg, Elvetia, spunea într-o prelegere susținută la București că societatea bunăstării este cea a omului autonom, autosuficient și puternic. Însă, el atrăgea atenția asupra faptului că omul nu este așa cum îl descrie societatea și cultura postmodernă. Științele însele au evidențiat slăbiciunea omului. Psihologia aplicată sau științele neuro-biologiei demonstrează această fragilitate a omului. Un om înrădăcinat în Dumnezeu este ferit de acest tip de vulnerabilitate. Drumul credinței este un drum verificat de două mii de ani. În aceasta constă măreția și puterea lui. Toate celelalte drumuri au căutat omul cel nou, eșuând. Iar secolul XX arată cel mai bine ce au avut de oferit ideologiile. Am întâlnit oameni care se credeau teribili, dar care, de fapt, erau dărâmați de angoase, de temeri, de depresii. Succesul lor aparent era dublat de o mare vulnerabilitate.

Andrei Găitănaru: Dar a vedea Europa ca un fel de muzeu al monoteismelor abrahamice nu este o eroare de perspectivă? Nu cumva Europa s-a confruntat mereu cu acest tip de osificare? Dacă ne uităm la epistolele pauline vom vedea că Apostolul corecta abaterile comunităților creștine cu care era în contact și care riscau să devină indiferente, să devieze eretic. Avem de-a face cu o Europă a cărei creștinism trebuia mereu adus pe calea cea bună, trebuia repoziționat. Dreapta credință a creștinismului trebuia mereu să fie semnalată pentru a nu fi pierdută din vedere. Ca atare, nu cumva noi tindem să idealizăm trecutul în dauna unui prezent pe care îl sancționăm perpetuu? Oare nu ajungem să nu ne mai dăm seama de faptul că istoria creștinismului a fost presărată de figuri marcante care aveau, însă, un statut de unicitate aproape insulară într-o mare care își căuta mereu echilibrul dintre fluxul și refluxul credinței.

Pr. Daniel Benga: Evdent, de-a lungul întregii sale existență, Biserica Creștină a luptat pentru ortodoxie și pentru adevăr. Însă diferența majoră față de lupta purtată în aceste zile constă în aceea că antichitatea sau evul mediu nu conțineau pe omul indiferent față de Dumnzeu. Viziunea societății era în mare una teistă. Că era creștină, iudaică sau păgână, raportarea era față de divinitate. În prezent sunt mulți oameni care nu mai au Dumnezeul lor. Aici ar fi de făcut o statistică care să evidențieze cum arată un loc în care Dumnezeu este absent din conștiința oamenilor. Dacă avem un oraș de un milion de oameni, precum Praga, în care 80% dintre aceștia nu au nici o apartenență religioasă, înseamnă că opt sute de mii de oamei nu au nici un fel de treabă cu ceea ce este mai sus de zgârie-nori. Însă, eu mă îndoesc de faptul că este chiar așa. Nu pot să cred că în acești oameni nu este nici un fel de zbatere, nici un fel de căutare.

 

Părintele Daniel Benga este Profesor Conferențiar Doctor și prodecan al Facultății de Teolgie ortodoxă “Justinian Marina”, Universitatea București. Este autorul volumelor “David Chytraeus (1530-1600) als Erforscher und Wiederentdecker der Ostkirchen. Seine Beziehungen zu orthodoxen Theologen, seine Erforschungen der Ostkirchen und seine ostkirchlichen Kenntnisse, (Édition historique), VVB Laufersweiler Verlag, Wettenberg, 2006;. Ökumenische Kirchengeschichte. Band 3: Von der Französischen Revolution bis 1989, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 2007; Marii reformatori și Biserica Ortodoxă. Contribuții la tipologia relațiilor luterano-ortodoxe din secolul al XVI-lea, Editura Sophia, București, 2003; Metodologia cercetării științifice în teologia istorică, Editura Sophia, București, 2005.


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.