Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» O biserica pentru mantuirea neamului romanesc



Catedrala Mântuirii Neamului, care se ridică pe Calea 13 Septembrie din Bucureşti, este închinată praznicului Înălţării Domnului. Dorinţa ridicării acestui edificiu reprezentativ pentru naţiunea română a apărut după Războiul de Independenţă din anii 1877- 1878 şi a însufleţit inimile multor patrioţi, oameni de cultură şi personalităţi bisericeşti.

După Războiul de Independenţă, când pe câmpurile de luptă din sudul Dunării Armata Română a plătit un scump tribut de sânge pentru eliberarea României de sub suzeranitatea Imperiului Otoman, s-a conturat în conştiinţa oamenilor politici şi de cultură ai ţării ideea unei singure naţiuni române. Principele Carol al României a dorit ridicarea unei catedrale în capitala ţării, ca simbol al unităţii sufleteşti a poporului român, dar şi ca mulţumire către Dumnezeu pentru faptul că românii din Regat au fost izbăviţi de ocupaţia turcească. În anul 1884, la trei ani după ce România a devenit oficial regat, s-a prevăzut suma de 5 milioane de lei de aur pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului. Pe lângă motivaţia spirituală, atunci a fost exprimată şi o motivaţie practică pentru care Bucureştiul avea nevoie de o mare biserică. La acea vreme s-a spus că nici unul din cele 100 de lăcaşuri de rugăciune ale Bucureştiului nu este suficient de încăpător pentru a-i găzdui pe toţi credincioşii care ar dori să participe la o slujbă de Te Deum săvârşită în prezenţa regelui sau la o Sfântă Liturghie săvârşită de mitropolitul-primat al României.

'Tot poporul să dea obolul lui'

De o foarte mare frumuseţe a fost apelul de la acea vreme a mitropolitului-primat al României Calinic Miclescu, care spunea că la ridicarea acestui lăcaş trebuie să participe tot poporul: 'Daţi, vă rugăm, credincioşilor, fiecare obolul vostru; darul cât de modest al săracului va fi tot aşa de bine primit ca şi acel al bogatului, precum a fost bine primit şi banul văduvei din Evanghelie; veţi avea nepreţuită răsplată la Cel care a destinat pe om pentru nemurirea şi fericirea eternă; daţi şi darul Domnului nostru Iisus Hristos şi binecuvântarea Sa să fie cu voi cu toţi'. În ciuda acestor bune intenţii, cu trecerea anilor, proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a fost uitat, deşi către sfârşitul secolului al XIX-lea se organizase şi un concurs naţional pentru stabilirea unui amplasament şi al unui proiect al lăcaşului. Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei spunea în acei ani: 'Catedrala din Bucureşti este catedrala ţării, este monumentul naţional cel mai important, căci prin el simbolizează în gradul cel mai înalt credinţa nestrămutată a poporului român în religia creştin-ortodoxă. El trebuie să fie conceput cu multă inimă şi dragoste pentru credinţă şi ţară'. Deşi trei decenii s-a vorbit despre ridicarea lăcaşului, la începutul noului secol nu mai exista nici suma de bani care a fost iniţial prevăzută pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi nici o locaţie stabilită. Această atitudine a liderilor politici de atunci a fost aspru criticată de dramaturgul Ion Luca Caragiale. În articolul 'Noi şi Biserica' din ziarul 'Universul' de la 7 ianuarie 1900, el scria: 'Lumea noastră românească nu mai merge la biserică... toţi sunt astăzi liber-cugetători. Părinţii noştri... au crezut şi s-au închinat şi sufletele lor găseau mângâiere şi tărie în închinăciune. Noi nu ne închinăm, zic liber-cugetătorii. Închine-se nerozii. Ghearele tale şi colţii tăi sunt deşteptăciunea şi şiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi. Nu te uita nici o clipă în sus spre cer; aici, pe pământ, se isprăveşte totul pentru tine. Fiarele n-au nici biserici, fiarele nu se închină, fiarele n-au Dumnezeu'.

Ca o recunoştinţă pentru Marea Unire

După Primul Război Mondial, când pământul românilor a fost reîntregit şi neamul a fost scăpat de Dumnezeu din o mare încercare, regele Ferdinand spunea la 10 mai 1920: 'Înfăptuitu-s-a unirea politică a tuturor românilor prin strădania atâtor minţi alese şi prin sângele atâtor dintre copiii cei mai buni ai neamului. Laudă îndreptăţită lor şi slavă nesfârşită Atotputernicului Dumnezeu care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima şi gândul ducându-ne la izbândă. Astăzi mai mult ca oricând suntem datori să-l preamărim din toată inima cu cântarea 'Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu'. Această cântare trebuie să răsune în Biserica Mântuirii pe care suntem datori să o ridicăm în Capitala tuturor românilor, ca semn de mulţumire pentru ajutorul celui Preaînalt şi ca simbol al unităţii sufleteşti al întregului neam şi veşnica pomenire celor răposaţi pentru înfăptuirea României întregite'. Apelul şi dorinţa regelui au fost întărite şi de mitropolitul-primat de la acea vreme Miron Cristea, care spunea: 'Noi şi poporul român am avut fericirea de a conduce ţara la înfăptuirea visului de aur al strămoşilor: Unirea românilor într-un singur stat naţional. Deci şi sfânta biserică pe care dorim a se înălţa întru amintirea acestui strălucit eveniment se cuvine să fie un monument vrednic de ţelul măreţ ce l-am atins şi opere tuturor românilor, ca un simbol al unităţii de neam şi credinţă'. Odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, în 1925, iarăşi a fost exprimată necesitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului care să fie şi catedrală patriarhală, dar începutul războiului mondial şi apoi instaurarea regimului ateu comunist au făcut imposibilă ridicarea lăcaşului. După 1990, proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a fost readus în actualitate de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, iar în anul 2005, catedrala nouă şi-a găsit locul pe terenul din Calea 13 Septembrie. Între anii 2007 şi 2010 au fost observate toate etapele necesare pentru pregătirea documentaţiei ridicării lăcaşului. În 2010 s-a organizat un concurs pentru atribuirea lucrărilor, iar în toamna acelui an au început primele lucrări la lăcaş. A fost organizat şantierul, au fost montaţi pereţii mulaţi, iar pământul a fost excavat. După un an şi jumătate de la începerea lucrărilor, acum se lucrează la definitivarea radierului casetat al lăcaşului, adică la fundaţie, şi au început să se monteze şi primele elemente verticale care vor alcătui subsolul lăcaşului. În fiecare zi lucrează în jur de 300 de muncitori, schimb de zi, care este suplimentat de un schimb de noapte când lucrează o echipă de 50 de muncitori.

De ce a 'Mântuirii Neamului'?

 Denumirea lăcaşului de Catedrală a Mântuirii Neamului trebuie pus în legătură cu evenimentele istorice dramatice prin care România a trecut de la Războiul de Independenţă până la Revoluţia din Decembrie 1989. 'Numele de Catedrala Mântuirii Neamului s-a dat după ce am trecut prin experienţa războiului pentru independenţă şi ne-am izbăvit de robia străină. Iar apoi, după Primul Război Mondial şi după Unirea cea Mare din 1918, ideea a fost reluată ca manifestare de recunoştinţă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire străină şi dezbinare. Mântuirea, în expresia Catedrala Mântuirii Neamului, nu se referă la mântuire ca unire ontologică a omului cu Hristos, pentru că aceasta se realizează în orice biserică, ci are valoare de simbol ca înţeles de eliberare de asuprirea străină şi de înstrăinare între noi înşine. Deci când vorbim de această mântuirea neamului înţelegem izbăvirea din situaţii dificile şi ajungerea la o libertate de comuniune exprimată în unirea tuturor provinciilor româneşti. Noi păstrăm acest nume pentru că a devenit tradiţional, dar se înţelege prin aceasta o catedrală patriarhală nouă sau o catedrală naţională', a explicat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 

Articol publicat în Ziarul Lumina

din data de 24 mai 2012

 

 

.


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.