Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Omul modern are propriile forme de idolatrie

 

 

Porunca a II-a a Decalogului: „Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești“ (Ieșirea 20, 4-5)


Preasfinţia Voastră, ştim că porunca a doua a Decalogului opreşte idolatria. Spuneţi-ne, vă rugăm, care era contextul primirii acestei porunci în viaţa poporului israelit?

Contextul religios egiptean în care israeliţii au supravieţuit vreme de 430 de ani şi-a lăsat amprenta asupra manifestărilor cultice israelite. Aceasta se arată în faptul că simţind nevoia de a vedea pe Dumnezeul ce îi scosese din Egipt, ei au cerut lui Aaron să le confecţioneze, din aurul topit al bijuteriilor, un viţel, în faţa căruia să aducă sacrificii. Acest idol nu este ales întâmplător, el ducându-ne cu gândul la reprezentarea zeiţei Hathor, căreia îi erau asociate dansurile, muzica de percuţie, fertilitatea, beţia orgiastică, pe de o parte, iar pe de alta la reprezentarea lui Baal, zeul mitologiei ugaritice, simbol al vieţii organice şi al fecundităţii, aducător al ploii şi organizator al timpului, în faţa căruia se aduceau sacrificii sângeroase.

Gravitatea închinării idolatre a iudeilor e cu atât mai mare, cu cât, la poalele muntelui fumegând de prezenţa lui Dumnezeu, ei trebuiau să petreacă în curăţie. Porunca a doua din Decalog avea o dublă traiectorie ce acţiona pe de o parte retrospectiv, încercând să anuleze toate reminiscenţele cultului egiptean, iar pe de altă parte preventiv, în perspectiva convieţuirii lui Israel cu locuitorii Canaanului şi ai ţărilor învecinate. Fiind popor eminamente agrar şi pastoral, era tentat să împrumute religia politeistă a populaţiilor semitice feniciene şi sidoniene, care se închinau zeilor fertilizatori ai pământului (Baal, Astarte), sau a amoniţilor, moabiţilor etc. Astfel, din paginile Bibliei, se poate observa permanenta tensiune dintre Iahve şi aceste zeităţi, sincopele religioase ale israeliţilor, precum şi corecţiile unui Dumnezeu Ce urmărea transformarea interioară, prin ascultarea şi încrederea în cuvântul Său.

Idolatria nu a dispărut odată cu pieirea religiilor antice

Mai are această poruncă valoare şi obligativitate pentru noi, cei de astăzi? Cum s-ar putea actualiza a doua poruncă dumnezeiască a Decalogului?

Decalogul, deşi a fost emis într-un anumit context, este la fel de valabil şi în contemporaneitate. Perenitatea acestor legi decurge din veşnicia Celui ce le-a emis şi la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. Însuşi Mântuitorul spune că prezenţa Sa istorică nu anulează valabilitatea Legii mozaice, ci o desăvârşeşte, arătându-i frumuseţea şi profunzimile reflectate în adâncul fiinţei umane. Referindu-se la această problemă, Sfântul Teodor Studitul remarcă faptul că interdicţia poruncii a doua nu trebuie înţeleasă ca o interdicţie de principiu, ci ca o măsură pedagogică contextuală.

Pe de altă parte însă, am putea spune că idolatria nu a dispărut odată cu pieirea religiilor antice, decât poate ca formă de manifestare cultică şi obiectuală. Remarcăm faptul că fiecare generaţie e atrasă de un anumit profil idolatru, specific timpului şi evoluţiei societăţilor în toată complexitatea lor. Deşi astăzi călătorim doar în scop cultural, pentru a vizita piramidele egiptene sau templele romane, încă mai putem întâlni adepţi ai unor texte sau ziceri aparţinând civilizaţiilor de mult apuse, aşa cum s-a întâmplat cu interpretările eshatologice ale textelor mayaşe, care au fost readuse în atenţia întregii umanităţi în anul 2012.

Ce înţeles a primit în Creştinism cuvântul „idol“?

Atunci când între noi şi Dumnezeu se interpune ceva ce ne înstrăinează de El, dându-ne în acelaşi timp impresia că pe axa valorilor şi în viaţa noastră ocupă locul cel mai important, atunci, acel ceva poate avea chipul unui „idol“. Astfel, Sfânta Scriptură spune că închinare la idoli este şi iubirea de arginţi (Coloseni 3, 5) sau lăcomia pântecelui (Filipeni 3, 19), precum şi tot ce are putere să înrobească fiinţa umană, schimbând pe Dumnezeu cu chipul lumii acesteia (Epistola către Romani).

Cinstirea icoanelor este închinare la idoli?

Cine păcătuieşte astăzi împotriva poruncii care interzice închinarea la idoli?

Cred că toţi cei care sunt circumscrişi unui orizont strict uman şi care înţeleg să materializeze divinitatea, în loc să spiritualizeze modul propriu de vieţuire, au o vină faţă de această poruncă.

Omul modern are propriile forme de idolatrie, prin care distorsionează imaginea lui Dumnezeu din fiinţa sa, folosindu-se de simulacre ce îi construiesc un chip străin. Astfel, dorinţa maladivă de acumulare prin care încearcă să umple vidul existenţial rămas prin înstrăinarea de Dumnezeu şi care îl face să se raporteze axiologic la ceea ce are şi nu la ceea ce este, consumerismul, obsesia pentru putere, emanciparea faţă de „ideologiile religioase“, secularizarea ce a scos pe Dumnezeu din inima omului, nihilismul, autonomismul, pluralismul, individualismul, succesul economic privit ca împlinire personală, toate acestea sunt forme ale unei idolatrii moderne ce conduc spre o alienare a omului în raport cu Dumnezeu pe Care L-a înlocuit cu proiecţia propriilor trăiri străine.

Se poate, prin cinstirea icoanelor, să încălcăm în vreun fel această poruncă?

Atunci când se referă la idol, Septuaginta foloseşte denumirea de „chip cioplit“, iar atunci când se referă la chip (eikon), în sensul acceptat, se subliniază că este vorba despre chipul lui Dumnezeu. Chiar dacă etimologic cuvântul eikon se situează foarte aproape de eidolon, între cele două realităţi există deosebiri esenţiale. Astfel, în timp ce icoana e teofanică, insuflând închinătorului dorinţa comuniunii cu „prototipul“ icoanei, prin transcenderea materiei din care e confecţionată, idolul e o reprezentare întruchipată a forţelor imanente ale universului creat şi, de cele mai multe ori, o identificare substanţială cu zeul însuşi, de aceea şi proporţiile chipului iconic nu sunt fireşti, ci spiritualizate şi transfigurate.

Cum putem ieşi din idolatrie

Părintele Constantin Galeriu vorbea de o anumită legătură între cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai şi cele nouă fericiri rostite de Hristos Însuşi pe Muntele Fericirilor, arătând că atât unele, cât şi celelalte sunt „darul iubirii şi purtării Lui de grijă“. Ce corespondent are această poruncă în Fericiri?

Fericirea a şasea, „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu“, împlineşte şi desăvârşeşte înţelesul poruncii, subliniind că ceea ce evreii, printr-o curăţire exterioară, n-au reuşit să vadă, în legea harului devine prin Hristos o răsplată a celor ajunşi la despătimire. Nevederea sinaitică a lui Dumnezeu devine prin „schimbarea la faţă“ prezenţa transfigurată şi replică teofanică a lui Dumnezeu întrupat. Ceea ce Moise n-a reuşit să vadă în Sinai devine realitate pe Tabor.

Avem îndemnuri din partea Părinţilor Bisericii în legătură cu importanţa şi respectarea acestei porunci?

Porunca a doua a fost dată într-un anumit context politeist, în perspectiva unei pedagogii divine, de unde şi caracterul aniconist al ei. Sfântul Teodor remarcă faptul că adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu se realizează doar prin vederea mijlocită de legea harului, fără a se încălca prin aceasta porunca a doua: „Prin întrupare Hristos pune capăt legii mozaice şi interzicerii de către aceasta a oricărei reprezentări. Vechiul Testament cedează locul Noului Testament, care ne descoperă o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu eliberatoare de idolatria inevitabilă mai înainte“.

În încheiere, aş vrea să spun faptul că, în această perioadă complexă a crizei pe care o traversăm, ieşirea din tragedia idolatră a omului modern se poate realiza doar printr-o autentică transformare interioară, care să-l conducă de la statutul actual de individ la starea de persoană eclesială pnevmatoforă, transfigurată de prezenţa iubirii divine.

 


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.