Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 2020
  Iubitului nostru cler, cinului monahalşi tuturor dreptmăritorilor creştini din aceastăde Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,iar de la noi părintească dragoste!             Iubiţii mei, fii și fiice duhovniceşti, Hristos a...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Pastorală la sărbătoarea ÎNVIERII DOMNULUI - 2012

†EFTIMIE,

Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului

 

ÎNVIEREA DOMNULUI,

O PERPETUĂ ÎNFIERE A OMULUI

 

Pastorală

la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru

Iisus Hristos

 

Roman – 2012

 

Text redactat şi îngrijit de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

 

Coperta I:

Icoana Învierii  Domnului

lucrată în atelierele Mănăstirii Diaconeşti,

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,

har, milă şi pace  de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi părintească dragoste!

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

După ce am petrecut Săptămâna Patimilor, în care am retrăit cu evlavie ultimele momente din viaţa lui Iisus Hristos, Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu, începem o nouă săptămână de bucurie duhovnicească, în care fiecare zi este o  Duminică”, adică o zi a Învierii. Iisus a murit vineri, către orele 15 şi a fost înmormântat imediat într-un mormânt nou, ce aparţinea lui Iosif din Arimateea. Evident că se împlineau cuvintele Lui pe care le spusese mai înainte: „Vulpile au vizuini, iar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul” (Matei 8, 20). În acest sens, El, Făcătorul cerului şi al pământului, nu avea nici locuinţă, deci nici loc unde să Se înmormânteze. A primit mormântul cu împrumut, pentru trei zile, de la un pământean. Aşadar, moartea Lui fizică a fost întru totul reală şi evidentă. După atâtea schingiuiri, bătăi, cruce, El, Omul Iisus, şi-a dat sufletul zicând: Săvârşitu-S-a!” (Ioan 19, 30).

Din punct de vedere istoric, moartea lui Hristos a survenit în momentul când la poporul ales începea Sabatul, o perioadă de reculegere, de repaus, când nimeni nu  se mai putea implica în pregătirea ritualului înmormântării. La acea vreme era mai importantă legea decât iubirea faţă de om, de aceea se ajunsese la o exagerată respectare a ei, de multe ori în detrimentul a ceea ce ea trebuia să protejeze. De aceea femeile mironosiţe au aşteptat nerăbdătoare să treacă timpul Sabatului şi a doua  zi, „foarte de dimineaţă” (Luca  24,1) au plecat cu grabă la mormânt pentru a împlini practica iudaică de pregătire a trupului celui mort, continuând ceea ce începuseră vineri seară, înaintea Sabatului. Ele căutau trupul mort al Domnului, pe Care, împreună cu Iosif din Arimateea şi Ioan, îl coborâseră cu durere de pe cruce. Au găsit însă mormântul gol şi ca martori ai învierii doi îngeri în veşminte strălucitoare, care le-au întâmpinat cu nişte cuvinte memorabile: „De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat”nsă morm(Luca 24, 5-6). Această vestire a adevărului învierii de către îngeri, precum şi încredinţarea apostolilor despre aceasta au constituit fundamentul divin al teologiei şi credinţei creştine, devenind constanta de care se leagă intim întreaga viaţă creştină, Învierea Domnului fiind nu doar un eveniment solemn la care suntem chemaţi să participăm printr-o anumită pregătire, într-o anumită zi din an, ci o trăire reală, cotidiană, o stare duhovnicească permanentă ce ne umple viaţa.

 

Iubiţi fii în Hristos,

 

De două mii de ani ne raportăm vieţuirea la adevărul incontestabil al învierii şi continuăm să îl mărturisim, conştienţi fiind de valoarea lui, asemenea Sfântului Pavel care spunea corintenilor: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14). Acesta este motivul pentru care de două milenii mărturisim liturgic: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”. Aceasta presupune că Iisus a înviat prin puterea proprie.

Învieri din morţi au mai fost, scripturile Vechiului Testament, dar  şi Evangheliile, consemnând câteva tocmai pentru a  confirma prin Revelaţie faptul că adevărata destinaţie a omului nu este lumea aceasta. Noul Testament relatează trei astfel de situaţii, dar acestea nu au fost decât reanimări, adică cei înviaţi de Iisus au reînceput să trăiască asemenea celorlalţi oameni, reluându-şi viaţa, supunându-se legilor biologice, fiind destinaţi să moară din nou. Pentru Iisus, Învierea nu-i reanimare, ci este cu totul altceva.

Învierea Sa nu seamănă deloc cu cea a fiului văduvei din Nain,  sau a lui Lazăr din Betania. Din relatările evangheliştilor, Iisus, după înviere, se comportă ca un om normal, mâncând cu apropiaţii Săi, făcând gesturi din ordinea umană, pentru a încredinţa pe contemporani de prezenţa Sa reală în această lume efemeră. Însă viaţa Sa era alta, adică avea un alt conţinut, iar fizicul Său avea alte atribute, care nu mai aparţineau acestei lumi. Timpul, distanţele, obstacolele nu mai contau pentru El. În persoana Mântuitorului Hristos se manifesta o fiinţă  umană  înnoită, diferită de cea de până atunci. Persoana Mântuitorului este în acelaşi timp trup, dar şi duh, mai bine zis trup spiritualizat, înduhovnicit. El trece prin uşile încuiate şi în acelaşi timp mănâncă împreună cu Apostolii, iar Toma probează veridicitatea prezenţei Sale trupeşti. Este greu să descriem cum trupul înviat al Mântuitorului este asemenea nouă şi în acelaşi timp diferit. După înviere, trupul Său păstra stigmatele acestei lumi, dar nu mai aparţinea acestei lumi, ci unei lumi transfigurate. De aceea, evenimentul învierii lui Iisus a bulversat istoria umanităţii.

Prin învierea Lui, istoria lumii primeşte alte atribute, un nou sens. De la înviere se poate vorbi despre o nouă creaţie. Este ceea ce anunţase întru Duhul profetul Isaia: „Pentru că Eu voi face ceruri noi şi pământ nou. Nimeni nu-şi va mai aduce  aminte de vremurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte, ci se vor bucura şi se vor veseli de ceea ce Eu voi fi făcut, căci iată întemeiez Ierusalimul pentru bucurie şi poporul lui pentru desfătare” (Isaia 65, 17-18). Primul beneficiar al acestei noi creaţii despre care vorbeşte inspirat profetul este Iisus înviat, ceea ce spune şi Sfântul Pavel că El este primul născut din întreaga creaţie (cf. I Coloseni, 1, 18). În Persoana Mântuitorului era concentrată întreaga umanitate, iar în acest sens El este primul Om Care a împlinit acest  destin, traversând prin moarte spre Împărăţia cea veşnică. Împărăţia aceasta deschisă de Fiul Omului este pregătită nouă. De aceea prin Hristos înviat noi avem garanţia că vom accede la această împărăţie, unde dragostea nu mai este impregnată de ambiguitate, ci este pură, căci Dumnezeu este totul întru toate, iar lucrurile devin spirituale.

 

Iubiţi fii sufleteşti,

Această nouă creaţie în care Hristos este primul născut poate fi experimentată încă de aici; ea nu este ipotetică, este o realitate care este trăită încă din lumea aceasta. Dacă în Biserica lui Hristos trăim sensul profund al Botezului, simţim deja premisele acestei împărăţii. Pentru că în apele baptismale Hristos a lăsat germenii Învierii, fiecare dintre cei ce se afundă în astfel de ape, ieşind din ele devin fii ai noii împărăţii, îmbrăcaţi cu haină luminoasă. Aceasta este de fapt şi misiunea Bisericii: anunţarea Evangheliei şi botezul în numele Preasfintei Treimi, semnificând comunicarea duhului lui Hristos înviat tuturor oamenilor. „Pentru ce ne botezăm?” se întreabă  episcopul cel mai înţelept din toate timpurile al eparhiei noastre, Melchisedec Ştefănescu, în cuvântul său din Sâmbăta Mare a Paştilor. „Spre iertarea păcatelor!” ne răspunde Biserica. Adică, subliniind această idee, ne botezăm pentru sfinţirea firii noastre cea pângărită de păcat prin nepăstrarea chipului lui Dumnezeu în ea, pentru întoarcerea la nevinovăţia primară şi la iscusinţa spre faptă bună şi fericire. Noi ieşim  din cristelniţă ca fii ai lui Dumnezeu cu dreptul de a moşteni viaţa veşnică, deoarece aici ne-am îmbrăcat prin credinţă în meritele Răscumpărătorului Căruia Îi aparţin toate bunurile vieţii veşnice. Astfel, botezându-ne spre iertarea păcatelor, noi ne scufundăm în chip văzut în apă şi în chip nevăzut în moartea şi sângele lui Hristos, în harul Duhului Sfânt şi această scufundare face lucrător botezul văzut, cu apă, care în sine nu ar avea nici o lucrare asupra sufletului. Depărtaţi de la cristelniţă credinţa în Cel răstignit şi harul se va îndepărta odată cu ea şi din această cauză nu va fi nici o iertare de păcate prin Botez. Luaţi Crucea şi botezul nu va mai fi.” (Episcop Melchisedec Ştefănescu, Cuvinte din Cuvânt).

Aşadar, în lumina crucii şi Învierii lui Hristos, înţelegem  ceea  ce  este un creştin botezat. Fiecare creştin trebuie să accepte să trăiască în fiecare clipă a vieţii sale moartea şi învierea Domnului, adică să înţeleagă faptul că viaţa sa este o continuă trecere prin moarte la o nouă creaţie, până ajunge să se nască în viaţa veşnică.

 

Prea iubiţi  fii duhovniceşti,

Anul acesta, Învierea Domnului ne aduce în memorie pe unul dintre cei mai importanţi episcopi predecesori ai noştri, care a marcat timpul său ca nimeni altul, Melchisedec Ştefănescu. Se împlinesc 120 de ani de la trecerea acestuia în veşnicia lui Dumnezeu. Este binecunoscut faptul că din  anul 2000, Centrul nostru eparhial s-a preocupat de restaurarea chipului emblematic al celui mai învăţat episcop al românilor, organizând diferite manifestări cultural-religioase, puse sub genericul „Zilele Melchisedec Ştefănescu”. Acestea au devenit nişte trepte pe care urcându-le descoperim una dintre cele mai mari personalităţi ce a risipit prin lumina înţelepciunii sale întunericul sfârşitului de veac al XIX-lea. Toate au culminat nu numai prin punerea în evidenţă a activităţilor şi operelor sale, ci şi prin dobândirea şi  restaurarea întregului ansamblu edilitar ce a aparţinut ierarhului romaşcan. Este o bucurie pentru mine şi o mare împlinire să ştiu că întreg ansamblul melchisedechian s-a înnoit şi personalitatea ierarhului academician a fost pusă în panteonul marilor ierarhi care s-au preocupat de dezrobirea neamului românesc şi de definirea identităţii Bisericii strămoşeşti.

Dacă de 120 de ani Melchisedec îşi doarme somnul de veci alături de fratele său, episcopul Valerian Ştefănescu, în ultimii  ani se vorbeşte tot mai mult de structurarea identităţii spirituale şi culturale a poporului român într-o lume în permanentă schimbare şi secularizare. Or Episcopul Melchisedec este unul dintre ierarhii români cei mai fervenţi în dobândirea acestor sfinte idealuri pentru neamul românesc.

 Asemenea confratelui întru arhierie din Transilvania, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, aici, în Moldova, strălucea, ca o lumină de Paşti pe care întunericul n-a cuprins-o, Episcopul Melchisedec, prin ortodoxia credinţei şi promovarea valorilor ei.

 

Iubiţi fii sufleteşti,

Având atâta nor de mărturii şi atâtea exemple pozitive de la înaintaşii noştri, nutrim speranţa că veţi participa ca şi până acum la toate chemările sfintei noastre  Biserici şi  veţi răspunde, fiecare cu darul său, la statornicirea sfintelor tradiţii ortodoxe într-o lume din ce în ce mai neliniştită şi bolnavă în sens spiritual. SĂ ne rugăm lui Hristos înviat să ne dea răbdare în încercări, în boli şi în necazuri, ca izbăvindu-ne de duhurile răutăţii să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită!

Încredinţându-vă de toată dragostea în Hristos-Domnul, rămân al vostru păstor sufletesc, care vă doreşte tot binele şi mântuirea sufletelor!

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

 

Al vostru păstor şi pururea către Domnul rugător,

Eftimie,

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

 

 

Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală de la Roman, aprilie 2012


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.