Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează:

 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit, ieri, 5 iulie 2012, în şedinţă de lucru în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Înainte de şedinţă, Preasfinţitul Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum în Catedrala patriarhală, în prezenţa ierarhilor sinodali.

În deschiderea lucrărilor din Sala Sinodală, Înalt Preasfinţitul Mitropolit onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a susţinut meditaţia duhovnicească cu tema 'Responsabilitatea episcopală privind păstrarea şi promovarea patrimoniului cultural bisericesc'.

Dintre hotărârile luate şi alte probleme analizate menţionăm:

- continuarea programelor sociale fie din fonduri proprii, fie din fonduri europene în mod transparent şi eficient pentru ajutorarea persoanelor şi familiilor defavorizate în această perioadă de criză economică;
- aprobarea propunerilor Colegiului decanilor facultăţilor de teologie ortodoxă din România privind îmbunătăţirea calităţii procesului de învăţământ şi a vieţii spirituale în învăţământul superior teologic;
- aprobarea înfiinţării şcolii confesionale Antim Ivireanul din municipiul Timişoara la propunerea Arhiepiscopiei Timişoarei;
- analizarea stadiului actual al dialogului local între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică). Ierarhii Sfântului Sinod au constatat cu îngrijorare faptul că pe rolul instanţelor de judecată se află multe procese iniţiate de Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) împotriva parohiilor ortodoxe. În acelaşi timp, comunităţi ortodoxe mari sunt evacuate din lăcaşurile de cult de către mici comunităţi greco-catolice, fapt care generează stări conflictuale la nivel local. Sfântul Sinod îşi reafirmă poziţia de soluţionare a neînţelegerilor patrimoniale dintre comunităţile ortodoxe şi greco-catolice prin dialog local pentru identificarea de soluţii practice;
- în urma analizei relaţiilor actuale ale Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Sârbă, Sfântul Sinod a aprobat textele celor două scrisori care vor fi adresate Întâistătătorilor celor două Biserici Ortodoxe surori pentru rezolvarea neînţelegerilor pe calea dialogului frăţesc.

 

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate şi se întruneşte anual în cel puţin două şedinţe de lucru în perioadele de primăvară şi toamnă, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Şedinţa de ieri este cea prevăzută să aibă loc în fiecare an la începutul lunii iulie. Pentru studierea şi formularea propunerilor asupra problemelor ce urmează a se supune deliberării, Sfântul Sinod alege, dintre membrii săi, patru comisii sinodale, fiecare comisie fiind prezidată de un mitropolit.

 


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.