Activități culturale și catehetice în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Solonț

0
87

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia Solonț, Protopopiatul Moinești, continuă activitățile catehetice și în acest an, coordonate de părintele paroh Matei Victor și părintele Moței Constantin Marius, în parteneriat cu Școala Gimnazială Solonț, prin dl. director Dudău Costel și Școala Gimnazială Măgirești, reprezentată de dl director, prof. de religie, Chira Nicolae.

În luna ianuarie, una bogată prin prisma activităților cultural artistice, s-a desfășurat o frumoasă activitate omagială închinată lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii Principatelor Române.

Miercuri, 24 ianuarie 2024, la Biserica închinată „Adormirii Maicii Domnului” din Solonț, elevii și voluntarii proiectului educațional ,,Unire în cuget și-n simțiri”, au participat la Sfânta Liturghie, urmată de un Tedeum pentru făuritorii Unirii. La final, elevii au susținut un program artistic și au prezentat un referat cu tema ,,Pe urmele făuritorilor României Mari”.

„𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑎̆𝑚 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑢𝑠𝑒 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡 𝑠̦𝑖-𝑎𝑢 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑠 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑢𝑠𝑒, 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̂𝑛𝑑𝑢-𝑖 𝑝𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝𝑎𝑛𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑡𝑎̆ 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑎𝑛𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̧𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑎𝑐 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒, 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑝𝑡𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑖̂𝑛 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̧𝑖𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡𝑖𝑣𝑒, 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑢𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑙𝑎 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̧𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑠̧𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑗𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑜𝑟𝑡𝑜𝑑𝑜𝑥𝑒, 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑛𝑎𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒.” (Prof. Chira Nicolae, Școala Gimnazială Măgirești)

Activitățile cultural – artistice, liturgice și catehetice vor continua în fiecare sâmbătă, în cadrul lăcașului de cult, începând cu ora 16.00 pe tot parcursul anului școlar.