Timp de trei zile, oamenii au putut dona în coșurile special amenajate aflate după casele de marcat ale magazinelor PENNY și LIDL , produse de bază precum ulei, făină, conserve (carne, legume sau fructe), paste, orez, zahăr, biscuiți, cereale, dulciuri sau alimente pentru copii. Fiecare pachet donat va ajunge, prin Rețeaua Băncilor pentru Alimente și ONG-urile partenere, la persoane aflate în dificultate: familii cu venituri mici, vârstnici singuri, copii din centre, mame singure sau persoane fără adăpost și mulți alți oameni în nevoie.
În Protopopiatul Moinești, sub coordonarea Băncii pentru alimente din Roman, colecta de alimente s-a realizat cu sprijinul și implicarea Asociației „FAPT – Mai bine împreună”, a Parohiei Leorda din Comănești și a Parohie „Izvorul Tămăduirii” din Dărmănești. Datorită voluntarilor implicați în mod deosebit, s-au colectat aproximativ 2 tone de alimente, care vor fi dăruite familiilor aflate în dificultate.
De menționat este faptul că din parteneriatul Asociației ,,FAPT – Mai bine împreună!, cu Banca pentru alimente din Roman, între 8 și 12 familii din parohiile Leorda – Comănești și ,,Izvorul Tămăduirii” – Dărmănești, primesc zilnic pachete cu alimente, încă din luna decembrie a anului 2023. Această activitate filantropică se realizează printr-o fructuoasă colaborare între parohii, între enoriașii de toate vârstele care se constituie ca mâini prelungite ale lui Dumnezeu.
Conducerea Băncii pentru Alimente a transmis un mesaj emoționant, adresat tuturor celor implicați:
„Dragii mei colegi, dragi voluntari și parteneri ai Băncilor pentru Alimente, cu ocazia Colectei Naționale de Alimente, vreau să vă transmit întreaga mea apreciere și recunoștință pentru implicarea voastră exemplară. Fiecare gest, fiecare oră petrecută în magazine, fiecare discuție purtată cu oamenii care donează – toate acestea formează un efort comun care, an de an, își arată roadele. Mă bucur din toată inima să știu că produsele strânse vor ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. Vor deveni, pentru multe familii, nu doar pachete cu alimente, ci un semn că nu sunt singure, o rază de speranță și un strop de bucurie într-o perioadă în care greutățile se simt mai apăsat. Datorită vouă, reușim să ducem mai departe o misiune care are rădăcini adânci în bunătatea și solidaritatea românească. Vă mulțumesc pentru dăruirea și responsabilitatea cu care vă implicați, pentru răbdare, pentru zâmbete și pentru credința că împreună putem schimba vieți. Să ne ajute Dumnezeu să ducem această misiune mai departe cu aceeași inimă mare.”











