Întâlnirea Cercului Pastoral „Sfântul Ioan Rusul” la Ardeoani

0
96

Luni, 27 mai 2024, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, Parohia Iliești, Comuna Ardeoani, a avut loc întâlnirea Cercului pastoral ,,Sfântul Ioan Rusul”, chiar  în ziua de prăznuire a Sfântului ocrotitor.

            Prăznuirea Sfântului Ioan Rusul a început prin săvârșirea Sfintei Liturghii, după care s-a făcut slujba agheasmei unită cu Taina Sfântului Maslu. Toate aceste slujbe sunt rugăciuni închinate Preasfintei Treimi pentru sănătatea sufletească și trupească a oamenilor. Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu aduce și iertare de păcate și alinare, dar și sensibilizare a credincioșilor față de suferința semenilor lor. Taina Sfântului Maslu în care se leagă vindecarea trupului de cea a sufletului, în care se leagă rugăciunea bolnavului și a familiei sale cu rugăciunea Bisericii întregi este pentru toți acum scăldătoarea Vitezda.

            La finalul sfintelor slujbe, părintele Florin Stamate, de la Parohia Șesuri, a susținut cateheza: ,,Sfântul Maslu, Taina însănătoșirii sufletului și trupului”.

Delegatul protopopiatului Moinești a fost părintele Codrin Laslău, responsabil de cateheză și activități cu tinerii. Acesta a transmis cuvântul părintelui protoiereu Costel Mareș, mesaj de binecuvântare și de recunoștințǎ pentru implicarea preoților și enoriașilor în activitățile liturgice, catehetice și filantropice din această zonă.

Evenimentul face parte și din programul eparhial ,,Cateheze în parohii” desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin parcurgerea tematicii propuse de Patriarhia Română în acest an omagial, „Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi  „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.