Biserica cu hramul ,,Sf. Ilie”
Sat Ciobănuş, comuna Asău, județul Bacău
Istoric şi aşezare
Localitatea Ciobănuş este situată pe şoseaua Comăneşti-Ghimeş-Miercurea Ciuc, tranzitată de Râul Trotuş, în apropierea graniţei fostului Imperiu Austro-Ungar. Este o aşezare tipic montană, cu o dezvoltare demografică lentă, preocuparea fiind păstoritul şi exploatarea lemnului. Până în anii “80 în apropierea actualei biserici a fost un cimitir al eroilor din cel de-al doilea război mondial. Numele parohiei este legat de faptul că mulți locuitori au fost preocupați de păstorit, iar unii au fost străjeri la frontiera Moldovei în timpul epocii ştefaniene.
Parohia Ciobănuş – Straja a luat fiinţă prin Decizia Nr. 3222 din 29 septembrie 1995, a Episcopiei Romanului şi Huşilor, Numele ei provine de la cele două sate, care au fost desprinse din două parohii – ASĂU şi GOIOASA, la dorinţa credincioşilor manifestată încă din 1990 şi materializată în 1995, prin Decizia10377 a Secretariatului de Stat pentru Culte.
Parohia are un număr de 180 familii şi 56 de văduvi şi văduve, 75% pensionari, fiind în zonă defavorizată economic, tineretul în majoritate a emigrat peste hotare din lipsa locului de muncă. De asemeni trebuie menționat că, în anii 2005-2006 parohia a fost afectată de grave inundații.
Lăcaşul de cult
Parohia înființată în anul 1995, avea ca patrimoniu un teren de cca 8000 mp, dat în concesiune de la Consiliul Local Asău. Pe acest teren, s-a ridicat o Biserică nouă, în satul Ciobănuş, în perioada 1997-2007, piatra de temelie fiind pusă de vrednicul de pomenire P.S.EFTIMIE la data de 7 mai 1997. Biserica este zidită în stil ștefanian, având 22m lungime şi 8m lăţime la abside, 21,80 înălţimea turlei pe pronaos, structura de zidărie cărămidă plină cu beton armat cu fier rezistent la cutremur pe Richter, scara 8. Pictura este realizată în tehnica fresco, de către pictor LIVIA LICHI-PAVEL cat.II.
În anul 2018 biserica a îmbrăcat haine sfințirii prin prezența IPS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscop al Episcopiei Romanului și Bacăului și PS Andrei, episcop al Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Casa parohială se află în stadiul de proiect şi se va construi pe un teren donat de S.C. Acvila S.R.L. Comăneşti, în suprafaţă de 2190 m.p. Pe acest teren s-au construit 2 case socio-filantropice în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei şi Episcopia Romanului, în urma inundaţiilor din anii 2005-2006.
Preoţi care au slujit:
Pr. Gorbănescu Corneliu 1995 -.
Sfinţiri, resfinţiri, slujbe cu arhiereu:
2001 2002 ÎPS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscop al Episcopiei Romanului și Bacăului
Obiecte de patrimoniu
Obiecte vechi de cult sunt: un clopot de la Parohia Goioasa-transfer patrimonial
PSALTIRE din 1913 donată de enoriașa Mihalcea Antonia