Parohia Solonț

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Solonț

Localitatea Solonț, județul Bacău

Istoric şi aşezare

Comuna se află în nord-vestul județului, pe cursul superior al râului Solonț. Este străbătută de șoseaua județeană DJ117A, care o leagă spre sud de Măgirești (unde se termină în DN2G) și spre sud-est de Ardeoani (unde se termină tot în DN2G).

Cel mai vechi sat atestat documentar de pe teritoriul comunei a fost Cristeşti, de pe valea pârâului Calmuş, sat dispărut astăzi. Denumirea satului vine poate de la un străvechi Cristea.

La 3 noiembrie 1471, Ştefan cel Mare îi dădea lui Danciul Boldaş satul Cristeşti, pe Calmuş, un loc pustiu la vărsarea pârâului Muncel în Solonţ, ca să-şi întemeieze sat, jumătate din poiana de la Muncel, precum şi Poieniţa Calului.

De la urmaşul lui Danciu Boldaş, prin cumpărare, satul a ajuns la începutul secolului al XVI-lea în stăpânirea marelui boier Cosma Şarpe. În 1518 el a schimbat satul Cristeşti şi patru părţi din satul Ilişeşti, cu Petru, fostul pârcălab, fiul lui Pasco Haciuga.

Creşterea populaţiei şi existenţa unor mari suprafeţe nelocuite a determinat apariţia unor noi aşezări. În 1528, în apropierea Solonţului este menţionat satul Boldăşeşti. Solonţ s-a constituit ca aşezare în urma deplasării treptate a populaţiei din satele Cristeşti şi Boldăşeşti, pe valea pârâului Solonţ, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea.

Prin aşezarea sa, Solonţul oferea mai multă siguranţă împotriva unor posibile atacuri străine şi condiţii prielnice îndeletnicirii numeroşilor crescători de animale.

În acelaşi timp nu este exclus ca o anumită atracţie spre aceste locuri să fi fost exercitată şi de numeroasele zăcăminte de petrol aflate la suprafaţă. În anul 1570 un document de la Bogdan Voievod menţionează „Poiana cu păcură” care este vândută de Teodor Pitărel, fratele lui Gavril şi surorile lui Drăghina şi Marinca împreună cu alte părţi de sate şi poiene, vornicului Danga.

După Iorgu Iordan, denumirea Solonţului ar fi de origine ucraineană, Solonţ însemnând „pământ sărăturos şi tare, alb”.

De la mijlocul secolului al XVII-lea, moşia Solonţului, împreună cu satele de pe valea pârâului Calmuş, care între timp dispar, a ajuns în proprietatea unor mari familii boiereşti (Krupenski, Prunc, Sturza).

Cu timpul, în satele comunei, alături de populaţia băştinaşă, s-au aşezat familii ţărăneşti venite din diferite părţi ale ţării, precum şi mulţi români din Transilvania, plecaţi din cauza persecuţiilor politice şi religioase. Dintre aceştia din urmă fac parte şi românii de rit catolic stabiliţi în satul Cucuieţi.

Celelelte sate ale comunei Solonţ: Cucuieţi, Sarata-Borzeşti au apărut mai târziu.

Lăcaşul de cult

Această sfântă biserică s-a zidit în anul 1767 de către banul Iordache Pruncul, așa cum mărturisește Ortensia Racoviță. Theodor Athanasiu, protopop în vremea respectivă scria: „Biserica de aici este de zid, în stare bună, mulțumită dlui N. Haciu, proprietar în această comună, carele în anii conteniți o a reparat acoperind-o cu tablă și cheltuind suma de 1500 lei. Asupra fondăreii n-am găsit nici o urmă de veleat sau inscripții, decât numai pe clopot am cetit următoarea inscripție: Acest clopot l-a făcut Gabăr Gheorghiu, 1768. Tradiția spune că această biserică ar fi clădită mai bine de 100 de ani de către banul Iordache Pruncul, de origine din Transilvania. Parohul de aici se numește I. Comănescu (seminar grad I) și are sub căutarea sa 166 de contribuabili ortodoxi”. Preotul I. Comănescu era născut la 23 octombrie 1859, fiind absolvent de seminar inferior și numit preot la data de 1 mai 1881.

În 1850 – 1853, biserica a fost reparată și împodobită cu odăjdii și obiecte bisericești, prin contribuția principesei Elena Sturza.

În Anuarul din 1909 aflăm că biserica „e de zid; s-a clădit de la 1770-1774; s-a reparat la 1883 – 1886 și 1907”.

Sfântul lăcaș este construit din piatră și cărămidă, având temelia din granit, tencuită la exterior, fiind în formă de corabie. Este acoperită cu tablă galvanizată. În timp i se va adăuga un turn-clopotniță, ridicat din cărămidă.

Va mai beneficia de reparații la 1883, 1912, 1935, când va fi pictată de pictorul băcăuan Ioan (Jean) Dumitrescu, dar și în 1966, când va fi acoperită din nou. Cutremurul din 1977 va avaria serios biserica, fapt pentru care între anii 1988 – 1994 va intra într-un proces amplu de reparații, finalizat cu pictura în tehnica fresco, realizată de pictorii Dumitru Macovei și Constantin Ciupercă, prin dragostea enoriașilor și a preotului Ioan Muntean.

Alături de sfânta biserică se află un așezământ social-filantropic și o casă mortuară ridicate prin grijă părintelui paroh Victor Matei, ce servesc nevoilor parohiei.

Preoţi care au slujit:

Preot Dragomir, Preot Vasile, Preot Toader, Ieromonah Gavriil 1772

Preot Gheorghe Ungureanul 1809

Preot Theodor Dospinescu

Preot I. Comănescu 1881

Preot Vasile Pricopie

Preot Ştefan Dorneanu

Preot Vasile Țoc

Preot Ion Sărăcuţu

Preot Ioan Muntean

Preot Mihai Gălușcă

Preot Victor Matei 2009 –

Preot Constantin Marius Moței 2013 –

Sfinţiri, resfinţiri, slujbe cu arhiereu:

La data de 21 august 1994, preasfințitul episcop Eftimie Luca al Romanului și Hușilor va săvârși sfințirea acesteia.

Obiecte de patrimoniu

Nu sunt.