Biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Sat Tărâța, Comuna Pârjol, Jud. Bacău
Istoricul parohiei
Parohia Ortodoxă Tărâța este situată în apropierea râului Tazlăul Mare, în partea de Nord-Est a județului Bacău și în partea de Sud a comunei Pârjol. Administrativ a ținut de Parohia Câmpeni, apoi de Parohia Pârjol. La cererea credincioșilor ortodocși Preasfințitul Episcop Eftimie al Romanului și Hușilor a aprobat înființarea Parohiei Tărâța la 1 martie 1997 numit fiind preotul Ale xandru Racheru.
Satul Tărâța are o vechime mai mare de trei sute de ani și e așezat pe drumul județean Moinești – Roznov la aproximativ treisprezece kilometri de Moinești. Localitatea este străbătură de pârâul Solonț și se află în imediata apropiere de râului Tazlău. De aceea denumirea, până în perioada comunistă a fost de „Gura – Solonțului“, cei mai în vârstă folosind-o și astăzi. Numirea de Tărâța vine de la un deal „Dealul Tărâței“ aflat pe moșia boierului Drăgan Tărâță ce a stăpânit pământul din zonă.
Un document important ce face referire la existența satului este cel emis de Cancelaria Domnească din Iași din porunca domnitorului Vasile Lupu. Acest document atestă existența satului Gura – Solonțului la 5 august 1643. Comunitatea ortodoxă fiind mică și neavând posibilități nu a beneficiat de un locaș de cult, credincioșii mergând fie în satul învecinat Hemieni sau la Parohia Pârjol de care aparțineau.
Lăcașul de cult
Biserica actuală a fost construită din bârne de stejar provenite de la o biserică veche din Pârjol, dovadă că pe catapeteasmă este încrustat anul 1893. Sfințirea locului se săvârșește la 11 iunie 1935, dar, din cauza greutăților și a numărului mic de enoriași, lucrările stagnează. Cele aproximativ 80 de familii ortodoxe, împreună cu preotul lor Vasile Bujor reiau lucrările abia în 1940. Sfințirea are loc la 24 octombrie 1943, hramul sfântului locaș fiind „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul“.
Din anul 1968 biserica a fost preluată ca filie a Parohiei Pârjol de către părintele Nicolae Dragomir, care în anul 1974 zidește vechiul pridvor. Între 1983 și 1986 este tencuită în interior și pictată în stil bizantin de pictorul Elena Rangheț din București. Tot sub păstoria sfinției sale în anul 1994 este demolat vechiul pridvor, reconstruit din cărămidă, fiind pictat de aceeași Elena Rangheț, iar Presfințitul Ioachim Vasluianul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului și Hușilor săvârșește slujba de resfințire, schimbându-se hramul în „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ la 4 septembrie 1994.
Din grija preotului Alexandru Racheru în anul 2004 s-a refăcut exteriorul bisericii, s-a schimbat tâmplăria veche, s-a refăcut Altarul, iar în 2009 vechea catapeteasmă, pictată de Nicolae Dumitriu în 1936 a fost reparată și îmbrăcată în foiță de aur.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Eftimie în 1997 au început lucrările de construcție la casa parohială. Din cauza greutăților întâmpinate și a lipsurilor materiale, se definitivează lucrările abia în anul 2006. În 2008 s-a adăugat o troiță cu hramul „Sfânta Treime“, iar în 2011 s-a ridicat așezământul social-filantropic cu hramul „Sfântul Chiriac de la Tazlău“.
Preoți care au slujit:
preotul Andrei și preotul Petre – 1772,
preotul Radu Mocanu, 1802
preotul Lazăr Mocanu, 1860
preotul Alexandru, 1870
preotul Ion Hanganu, 1970 – 1924
preotul Vasile Bujor, 1924 – 1968
preotul Emilian Popovici, 1952 – 1968
preotul Nicolae Dragomir, 1968 – 1997
preotul Alexandru Racheru. 1997 –
Sfințiri, resfințiri, slujbe cu arhiereu:
4 septembrie 1994 – resfințire – Presfințitul Ioachim Vasluianul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului și Hușilor;
Obiecte de patrimoniu:
Nu sunt
Biserica cu hramul ,,Sfinții Voievozi” sat Hemeieni,
Sat Hemieni, Com. Pârjol, Jud. Neamț
Istoric și așezare
Satul Hemieni este legat organic de existența unei movile de pământ numită până astăzi „Movila lui Ștefan cel Mare“, o ridicătură creată artificial, având rol de semnalizare în vechime. Satul este atestat documentar în anul 1470 într-un Hristov domnesc al măriei sale Ștefan, fiind important datorită străjerilor („vitejii“) ce locuiau în apropierea movilei. Satul avea locaș de cult, preoți slujitori și un cimitir, cei mai bătrâni cunoscând amplasamentele abandonate astăzi.
Recensământul populație din 1772 – 1774 atestă că în sat erau doi preoți – Andreiu și Petre, satul având o populație destul de importantă. Se spune că vechea biserică din lemn a ars într-o noapte de Înviere incendiată de o patrulă turcă, în timpul oficierii Sfintei Liturghii. Cert este faptul că Slugerul Enache Iliescu construiește o biserică de piatră în locul celei vechi tot cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril“, sfințită în anul 1780. La 1803 satul se micșorase având doar 75 de răzeși, în 1816 găsim 39 de oameni, iar în 1846 comunitatea avea biserică și număra 135 de suflete. Anul 1853 aduce o nouă schimbare: satul Hemieni este înglobat în satul Tărâța, apoi în 1864 îl găsim aparținând de comuna Ardeoani și aflăm din recensământul făcut atunci că viețuiau 58 de suflete.
Din Anuarul Administrației Casei Bisericii (1909) aflăm că exista o biserică la Hemieni, reparată în 1866, dar care era închisă din lipsa unui preot. Îl găsim menționat mai apoi pe preotul Alexandru ce slujește cu credință până la moartea sa în anul 1870, apoi pe preotul Ion Hanganu.
Satul intră în stăpânirea boierului Vasile Tătaru care hotărăște mutarea satului mai în jos de Movilă, spre Tazlău. El construiește o mică biserică din lemn aproape de locația actuală (1840) în timp ce vechea biserică, acum părăsită, se degradează.
În timpul Războiului de Independență îl găsim proprietar al moșiei pe boierul Misir, prefect al Brăilei, iar o altă referire la biserica din Hemeieni o aflăm din Dicționarul Geografic al Județului Bacău din anul 1895, întocmit de Orestia Racoviță: satul are o biserică ortodoxă, iar în sat trăiesc 17 familii.
Anuarul statistic al Eparhiei Romanului consemna că satul Hemieni avea o biserică din lemn ridicată de boierul Tătaru din Scorțeni având hramul „Sfinții Voievozi“ și făcea parte din Parohia Câmpeni, paroh fiind preotul Vasile Bujor născut în 1902.
Lăcașul de cult
Biserica din lemn a boierului Tătaru rezistă până în 1950 când a fost demolată și au început lucrările la o nouă biserică pe locul actual. Cu ajutorul credincioșilor Nicușor Lupu, Costache Crețu, Vasile Paic și alții, preotul Vasile Bujor înalță o mică biserică din lemn între anii 1951 – 1952, sfințită la 20 septembrie 1952 de Preasfințitul Episcop Partenie al Romanului cu același hram străvechi, „Sfinții Voievozi“.
Construcția a fost demolată în 1993 și sub păstorirea preotului Nicolae Dragomir s-a înălțat o biserică de zid, pictată de aceeași Elena Rangleț, sfințită în 1995 de Preasfințitul Episcop Eftimie al Romanului. Astăzi biserica deservește o mică comunitate de credincioși, având rolul de biserică de cimitir a Parohiei Tărâța. Prin strădania preotului Alexandru Racheru s-a reamenajat interiorul bisericii și s-a înălțat o statuie a voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt în amintirea vitejilor și a faptelor lor vrednice de amintire.
Preoți care au slujit:
-preotul Vasile Bujor 1935 – 1968
-preotul Nicolae Dragomir 1968 – 1997
-preotul Alexandru Racheru 1997 –
Sfințiri, resfințiri, slujbe cu arhiereu:
1995 de Preasfințitul Episcop Eftimie al Romanului – sfințirea bisericii
Obiecte de patrimoniu:
Nu sunt
