Seri duhovnicești la ,,Centrul de socializare pentru vârstnici” din Parohia Poduri.

0
84

     La biserica ,,Sfântul Nicolae” – Parohia Poduri, Protopopiatul Moinești, în cadrul Centrului de socializare pentru vârstnici al parohiei, a continuat și anul acesta proiectul: ,,Filmul—mijloc de pastoraţie şi educaţie moral-religioasă”, proiect ce se derulează în parohie începând cu anul 2010.

     Astfel, în după-amiaza duminicii a treia din postul mare, 24 de persoane înscrise la Centrul de socializare, însoțiți de câțiva tineri și copii, au participat la întâlnirea devenită o constantă a activităților catehetice ale parohiei. Având în vedere că parcurgem anul dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor, respectiv anul omagierii sfinților doctori fără de arginți, în cadrul întâlnirilor de anul acesta este abordată tematica aceasta prin cateheză, vizionare de filme religioase specifice și dialoguri interactive.

     Programul întâlnirii a început cu rostirea Rugăciunilor de seară, după care părintele paroh Vasile Popa a prezentat cateheza ,,Sfântul Maslu – Taina vindecării și a iertării”, ilustrată frumos cu sfaturile a doi mari duhovnici: regretatul părinte protopop Gheorghe Colțea și părintele profesor Vasile Gavrilă. Apoi am urmărit cu multă emoție filmul ,,Minunea Sfântului Gherasim Kefalonitul cu Ecaterina” – mărturisirea vindecării prin minune a fetei părintelui Nicolae Dima și un documentar despre Kefalonia și Sfântul Gherasim, realizat de televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române.

După s-au cântat câteva pricesne închinate Sfintei Cruci, seara a continuat cu discuții libere, interesante și pline de miez și emoție, însoțite de un ceai cald și prăjituri, oferite de doamna preoteasă Narcisa Popa.

În acest mod s-a încheiat această a doua întâlnire din postul mare a credincioșilor din Centrul de Socializare al parohiei, cu mult optimism și bucurie duhovnicească, așteptând viitoarele întâlniri.

(Pr.Vasile Popa)