În a treia zi de Paști, 7 mai 2024, în Parohia Cornet, Protopopiatul Moinești, a fost sfințită o Cruce nou ridicată în localitate.
Un sobor numeros de preoți, alături de părintele paroh Rotaru Radu-Mihai, înconjurați de enoriași, pelerini și de oficialități locale și județene, au participat la Sfințirea Crucii din apropierea Sfântului Locaș de la Cornet.
Acestă impresionantă Sfântă Cruce are 30 de metri înălțime, fiind cea mai mare din întreaga localitate. Bucuria a fost una desăvârșită și s-a încheiat cu o agapă frățească la Casa Praznicală de la Cornet.
„Am sărbătorit biruința lui Hristos asupra morții și ne-am umplut cu toții de Lumina Învierii Sale. Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale! Hristos a Înviat!” a încheiat părintele paroh.