Zi de neuitare – Ziua Eroilor neamului românesc în Parohia Coșnea

0
458

La ceas de Mare Sărbătoare, în ziua de cinstire a Praznicului Înălțării Domnului Iisus Hristos în Parohia Coșnea au fost înălțate rugăciuni și prilej de pomenire pentru eroii neamului nostru românesc, căzuți pe câmpul de luptă, în lagăre și închisori pentru dreapta credință, libertatea și demnitatea poporului român. A fost săvârșit Acatistul Înălțării Domnului dar și al Mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Programul duhovnicesc a continuat printr-un moment deosebit pregătit de doamnele educatoare și învățătoare alături de copii de gimnaziu ai Școlii Coșnea, care au rostit poezii și au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Patriei.

La final părintele paroh Alexie Andrei Huiban le-a vorbit celor prezenți la acest eveniment despre însemnătatea celor două sărbători, oferind tuturor câte o iconiță cu Praznicul Înălțării Domnului Iisus Hristos și copiilor fructe și dulciuri.

Hristos S-a Înălțat!