Zilele cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești au ajuns la final

0
169

Începând cu data de 1 septembrie, Protopopiatul Moinești a desfășurat o serie de manifestări religioase, culturale, socio-medicale și sportive.  Acestea s-au derulat pe o perioadă de trei săptămâni și au avut un impact major asupra tuturor celor implicați: preoți și credincioși.

În primul rând, prezența cinstitelor moaște ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu a fost un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru enoriașii parohiilor din Protopopiat. În același timp, faptul că a fost apreciată și premiată munca elevilor din anul școlar trecut, a adus multă satisfacție acestora și familiilor lor. Dintre manifestările ample amintite mai sus, au făcut parte și organizarea unui concert extraordinar, susținut de Maria Coman, Corul Kinonia și Corala Armonia; susținerea unei conferințe de către părintele profesor Ioan-Cristinel Teșu; desfășurarea Caravanei medicale pediatrice, pentru un număr de 150 de copii. Nu în ultimul rând, a fost lansat proiectul Așezământului de îngrijiri paliative „Sfinții Martiri Brâncoveni” care va avea ca scop îngrijirea multidisciplinară a celor aflați în suferință și susținerea lor morală și spirituală.

Astăzi, 17 septembrie, la Biserica „Sfinții Apostoli” din proximitatea sediului Protopopiatului Moinești, cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către preoții pensionari sub protia părintelui consilier Ilarion Mâță. Imediat după finalul acesteia, a fost oficiată o slujbă de Tedeum, o rugăciune de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra preoților și credincioșilor ce fac parte din Protopopiatul Moinești.

Părintele protopop Costel Mareș a mulțumit lui Dumnezeu și Maicii Sale pentru momentele înălțătoare trăite în aceste zile de sărbătoare pentru protopopiat. Totodată a mulțumit Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântarea acordată cu prilejul aducerii cinstitelor moaște ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu în „Cetatea Moineștiului”. Șirul mulțumirilor a continuat pentru preoții și credincioși din Protopopiat, care au contribuit la buna desfășurare a manifestărilor derulate pe parcursul Zilelor cultural-duhovnicești. De asemenea părintele protopop i-a felicitat pe cei treizeci de preoți pensionari, spunând ca aceștia constituie modele de urmat pentru generația preoților tineri. Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit aniversarea unuia dintre preoții „seniori”  și anume a părintelui Toader Alixandrescu care a împlinit frumoasa vârsta de șaptezeci de ani.  Toți preoții au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim un buchet de flori, o diplomă de recunoștință și o serie de cărți alcătuite de Înaltpreasfinția Sa.